«Luptătorii din munți au fost cei mai frumoși nebuni ai neamului românesc…»

Motto: „Stau prigonit de frații mei trădători care și-au vândut țara și sufletele lor dracilor din Rusia.” 
Partizanul Vasile Motrescu, singur, în munți, de Sfintele Paști

Mentalitatea comunistoidă a pupilului lui Ion Iliescu, senatorul PSD Șerban Nicolae, răbufnită în noiembrie anul trecut, la dezbaterea asupra declarării zilei de 26 octombrie – Ziua Mișcării de Rezistență Armată Anticomunistă, nu este străină de spațiul public și nici de cel instituțional din România. Fenomenul unic în blocul sovietic – lupta armată organizată contra ocupanților bolșevici anticreștini – este ignorat în majoritatea manualelor de istorie sau trivializat de diverși agenți camuflați în „intelectuali publici”, fără însă ca aceștia să-și primească perdaful cuvenit, asemenea senatorului PSD. 

Pe drept cuvânt, președintele AFDPR, domnul Octav Bjoza, i-a dat lui Șerban Nicolae o replică usturătoare: „La 28 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, nu am întâlnit o asemenea grosolănie din partea unui politician român. O crasă necunoaștere a fenomenului, care demonstrează continuitatea gândirii bolnave din vremea defunctului regim, ilegitim și criminal”. 

Orice ar mai spune, Nicolae Șerban și-a dat arama pe față. Afirmând că partizanii anticomuniști luptau în anii de după 1944 contra românilor, istoricul din el „uită”, cu ticăloșie, că Ministerul de Interne și Securitatea erau conduse direct de agenții și comisarii sovietici, iar trupele Armatei Roșii stăpâneau întreaga Românie. În fond – chiar în anul [2017] în care Biserica Ortodoxă Română îi omagiază pe apărătorii ortodoxiei din temnițele comuniste și la doar trei zile după ce dl Octav Bjoza a fost decorat și de Patriarhul României –, el empatizează, după cum se vede, cu dușmanul împotriva căruia au luptat toți eroii rezistenței armate anticomuniste: ocupantul rus. Nu este însă singurul care răspunde bătând din călcâie comenzilor Moscovei. De aceea credem că este important să cunoaștem atât cine sunt cei care îi stau alături în propaganda împotriva eroilor poporului român, conform propriilor lor declarații, cât și câteva crâmpeie din crezurile celor pe care îi condamnă tovărășește Șerban Nicolae:

„Aflu că gestul președintelui Klaus Iohannis de a-l decora pe Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, a stârnit reacția critică a Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului din România. Pe bună dreptate. Trăim în secolul al XXI-lea, România face parte din NATO şi UE, știm ce-a însemnat totalitarismul. Al Doilea Război Mondial nu a fost câștigat de Hitler şi Mussolini. Prețuirea publică pentru pseudo-moralitatea unor mișcări terorist-demonice (comunismul şi fascismul) nu poate face parte din pedagogia democratică. Nimeni nu poate interzice cuiva să prețuiască pe cine are chef. Dar un stat democratic nu legitimează, prin cea mai înaltă distincție a sa, asemenea opțiuni. Iar dacă o face, intelectualii democratici au dreptul, mai mult, au datoria să protesteze.” – politologul Vladimir Tismăneanu 
(Și replica ziaristului Patrick André de Hillerin: „Vladimir Tismăneanu asta este: un troll de net, un cerșetor de atenție, o prostituată intelectuală care trăiește din like-uri și share-uri. (…) În definitiv, Vladimir Tismăneanu nu este decât un Serghei Mizil cu ceva mai multă școală și fără tatuaje. E tot ce-i deosebește. Altfel, sunt cam același tip de lepră crescută în Primăverii, doar că au ales drumuri diferite pentru disidență. Mi-e scârbă.”)

„Ultima chestie care ne mai trebuia acum, în ţara asta, era ca toţi ăştia să se grupeze în jurul legionarismului şi extremismului sub pretextul şi acoperirea nobilei idei de «deținut politic» înțeleasă ca tabu mental şi moral, ca entitate mistică intangibilă criticii şi evaluării raționale. Ei nu sunt, Doamne ferește, extremiști, anti-stat de drept, xenofobi şi în general iresponsabili public şi dezaxați politic. Nu. Ei doar recunosc echidistant, în noua logică a normalităţii, că ai ce să înveți și de la legionari. Respect. Suferința. Pioșenie. Însă logica e logică, și bunul-simț e bun-simț: Deţinut politic a fost și Stalin, a fost și Hitler. «Deținut politic» nu e un termen mistic-moral, nici un principiu de valoare sau o etichetă de bonitate intrinsecă, nici un tabu sau formulă magică ce odată invocate sau aplicate, transcend judecata, moralitatea şi logică. În plus, mai e ceva: dacă ai fost «deținut politic» sau «dizident» odată în viața, NU înseamnă că ești scutit de greșeli și critică sau că ai un cec în alb să te porți ca o canalie oportunist-arghirofilă sau ca un dezaxat iresponsabil pentru restul vieţii (deşi observ că între «dizidenţii» români de varii interpretări există un efort serios în plină desfăşurare de a da un conţinut empiric solid acestei teze).” – Dragoș Aligică

„Pentru a delegitima călăul nu trebuie să sanctificăm automat victima – ceea ce nu o dată se produce fraudulos. Și-a cerut Mircea Vulcănescu iertare – după standardele evanghelice –, fie și în ultima clipă, celor mulți cărora le era dator, prin spolierea și înrobirea la care contribuise cu pricepere contabilă? Raul Hilberg se mira (în același film documentar Shoah al lui Lanzmann) de complexitatea operațiunilor valutare ale exterminării – cu alte cuvinte, de profesionalismul fără sincope al gulerelor albe implicate. Dacă Vulcănescu a făcut un ultim gest de altruism care i-a grăbit moartea, îl putem asemui cu tâlharul muribund care s-a convertit tocmai regretându-și faptele tâlhărești?” – Moaște scatologice – articol din Revista 22 a GDS (Grupul de Dialog Social)

„Valeriu Gafencu este o figură controversată, adulată de unii, contestată de alții. Din cei aproape 32 de ani de viață, 12 i-a trăit în închisoare – Aiud, Pitești, Târgu Ocna. În închisoare a făcut TBC, insuficiență cardiacă, apendicită și a fost mult timp bolnav, zăcând la pat, până s-a stins. Seninătatea cu care și-a trăit suferința a lăsat o bună amintire în rândul celorlalți deținuți și chiar a gardienilor. În plus, în închisoare a trăit o criză mistică, motiv pentru care Nicolae Steinhardt l-a numit «sfântul închisorilor». (…) Acolo a dezvoltat latura ortodoxistă a legionarismului său. Mai trebuie să spunem ce însemna legionarismul? Însemna cultul dictaturii împotriva democrației, antisemitism și violență. Pe scurt, Gafencu nu este un simbol consensual, iar glorificarea sa publică înseamnă o jignire pentru alții, în condițiile în care legionarismul a împins România, alături de alte forțe antisemite și de regimul Antonescu, în Holocaust.” – Eroi contrafăcuți – articol de Adrian Cioflâncă & Adriana Radu (CNSAS) în Revista 22 a GDS.

„Este foarte ciudat că se cere sacralizarea unor persoane care din motive politice au fost la pușcărie sau închiși, afirmându-se că aceste persoane au fost martiri ai religiei, începând cu Gafencu care a fost închis pentru că a participat la mișcarea legionară și nu pentru că ar fi fost militant ortodox” – fostul colaborator al Securității William Totok, într-o conferință IICCMER.

„William Totok și Elena-Irina Macovei denunță, de fapt, pe lângă bagatelizarea legionarismului (livrat ca un soi de «creștinism național inocent»), «noul mit anticomunist despre o Românie curajoasă, care s-a opus comunismului cu arma în mână» și, în paralel, cu care s-a constituit «un soi de martirologie colectivă». Aceste mistificări, atrag atenția cei doi, au «darul de a estompa printr-o reconsiderare artificială comportamentul și complicitățile cu sistemul ceaușist, pentru a crea un echilibru între propriul lor eșec nemărturisit și invocarea actelor eroice ale detașamentelor de gherilă înarmate din munți, din anii 1950, prezentate ca modele civice, morale și, în ultimul timp, chiar religioase».” – Recenzie Observatorul Cultural la cartea lui William Totok și a Elenei-Irina Macovei, Între mit și bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului, Ion Gavrilă Ogoranu și rezistența armată anticomunistă din România, Editura Polirom, 2016. 

„În concluzie, conducerea Ministerului de Interne a apreciat că organele de securitate, trăgând concluziile și învățămintele necesare din cazul CÂRTIŢA (Ion Gavrilă Ogoranu – n.n.), vor întreprinde în viitor măsuri de perfecționare a întregii lor activități, acționând cu fermitate sporită pentru apărarea cuceririlor revoluționare și a valorilor de seamă create de poporul român.” – Ministerul Afacerilor Interne al RSR, Departamentul Securității Statului.

„Cu acest prilej au fost omagiați Ion Gavrilă Ogoranu și Valeriu Gafencu, legionari activi în timpul și după Rebeliunea din ianuarie 1941. Astfel de evenimente publice, care promovează valorile sau memoria unor persoane care au fost membri ai unei mișcări politice fasciste, reprezintă un risc pentru consolidarea unei democrații civice la care aspirăm. Memoria celor care s-au opus regimului comunist nu se confundă cu memoria membrilor unei mișcări criminale și totalitare.” – Alexandru Florian, INSHR-EW.

„Componenta majoră a mișcării naționale de rezistență anticomuniste din România a fost legionară, realitate ilustrată prin procentul major al deținuților politici din perioada 1945-1964, apreciat la circa 75%.” – Academia Română

*

„Intrarea trupelor sovietice în România ne-a pus, pentru prima dată în istorie, în fața unui dușman cu care poporul român nu s-a mai întâlnit niciodată. Toți cotropitorii noștri – și au fost destui – ne voiau bunurile, uneori cenușa de pe vatră, ne cereau oști sau copii pentru ieniceri, dar ne-au lăsat sufletul în pace. Ne lăsau măcar ochii ca să plângem. Comunismul a țintit mult mai departe. El a vrut totul și parcă mai mult: sufletul, pe care l-a strivit în calapoade prefabricate, de am ajuns schilodiți trupește și sufletește, de nu ne mai putem dezmetici și îndrepta șira spinării, chiar și după ce «urâciunea pustiirii» a plecat de la noi.” (…) „Mamă Țară, iartă-ne că am îndrăznit să luptăm și să murim pentru tine!” – Ion Gavrilă Ogoranu, omul-legendă al rezistenței armate anticomuniste din spațiul european ocupat de hoardele bolșevice.

„Dacă țara are nevoie de noi, cei care am luptat în Rezistența anticomunistă, să ne caute în arhivele Securității pe cei morți, și să ne contacteze pe cei care mai trăim.” – Ana Ogoranu, soția lui Ion Gavrilă Ogoranu, în scrisoarea către Monica Macovei, după ce ministerul condus de aceasta a anunțat-o că nu îndeplinește criteriile pentru a i se recunoaște calitatea de luptătoare anticomunistă.

„Pe potecile munților, acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria și conștiința libertății neamului nostru, alături de durerea ceasului de față, în inima și creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri și gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri și gânduri, izvorâte și călite în dragoste pentru neamul nostru. (…) Exiști în măsura în care iubești; și te înalți în măsura în care te jertfești pentru această iubire.” – Testamentul Grupului Carpatin-Făgărășan, Săptămâna Patimilor, 1954.

„Eu, partizanul Vasile Motrescu, sunt executorul testamentului voievodului de la Putna, Ștefan Vodă când a lăsat cu limbă de moarte țării și urmașului său Bogdan aceste cuvinte: «Iar dacă vrăjmașul vostru vor (vă va) strâmtora prin rușinoase închinări, atunci mai bine muriți prin paloșul lui decât să (fiți) privitori împilării și ticăloșirii țării voastre, că Dumnezeul părinților voștri se va îndura de lacrimile slugilor sale și va scula dintre voi pe cineva care va pune pe urmașii voștri în libertate pe puterea de mai înainte.» Aceste cuvinte jur eu, partizanul Vasile Motrescu, că le voi ține până la cea din urmă suflare de viață.” – Partizanul Vasile Motrescu, executat la Botoșani de securitatea bolșevică pe 29 iulie 1958, orele 21,30.

„Mi-au luat tot comuniştii. Ultima dată, a venit Cârnu cu o curea pe mână. «Spune!» N-am spus. M-a legat de mâini cu unu care-a murit şi el pe şoseaua spre Bucureşti. «Îţi dăm 300 de lei!» «Domnule căpitan, eu nu sunt Iuda, să-i vânz pe 30 de arginţi…» M-a trântit pe jos. M-a legat şi m-a bătut cu cauciucu’, de la ceafa la călcâi, şi pe stânga, şi pe dreapta. A dat Domnu’ de-a murit, şi eu trăiesc, na! Da’ n-am luat banii lui. Apoi, m-au suit legată pe un scaun, de pe scaun pe masă, de pe masă, pe alt scaun. Mi-a zvârlit basmaua din cap. «Spune!» Purtam coada cu fundă. Mi-au aruncat fota şi am rămas în ie. Mi-a legat coada sub carligul de lampă din tavan. Coada era groasă. Eram şi eu altfel la 38 de ani… Cârnu mi-a tras scaunu’, celălalt mi-a tras şi masa. Coada mi-a rămas în cârlig şi eu am căzut la pământ. Aşa mi-au smuls păru’. Am făcut tratament şi nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vândut.” – Elisabeta Rizea, eroină anticomunistă a rezistenței din munți.

„Numai credința în Dumnezeu și iubirea de țară m-au ținut în viață.” – Ion Ilinoiu, luptător în Munții Făgărașului, capturat prin împușcare în 1954.

„Îmi este dragă țara noastră, neamul nostru românesc. Avem obligația morală față de copiii noștri să le lăsăm moștenire dreapta credință a strămoșilor noștri și răspunderea față de străbunicii noștri, crescuți în legea creștină”. – Ultimele cuvinte ale lui Spiru Blănaru, comandantul luptătorilor anticomuniști din Munții Banatului, înainte de a fi executat, în lanţuri, la 16 iunie 1949.

„Am văzut când au început să aducă (la Poarta Albă – n.n.) «criminalii de război», adică generalii Armatei Române. Aveau lanțuri la picioare. Am stat împreună până în ’55 vara, când au fost eliberați. Erau peste 40 de generali. Am cunoscut și eu unul. Avea opinci în picioare, făcute din pătură. Era generalul Mircea Panaitescu. Când mă uitam la el parcă îl vedeam pe Vlad Țepeș din manualele de istorie. Parcă nu călca pe pământ. Nojițele de la opinci erau tot din pătură făcute. Avea piciorul subțire ca un copil. (…) Trebuie să fim realiști și să spunem că poporul e slăbit. A avut cineva interesul să stimuleze această slăbiciune. Se vede de la o poștă că o mână străină de neam și de obiceiurile noastre dirijează treburile.” – Dumitru Moldovan, ultimul partizan din Munții Făgăraș, fost deținut politic.

„Rezistența din munți avut sens, și a fost încurajată, cum se știe, de forțele aliate, respectiv de SUA. Parașutiștii au fost trimiși de ei. Mi s-a părut genială remarca unui camarad – când am fost amenințați cu tăierea subvențiilor pe care le primim cei care am făcut închisoare, pe motiv că am fi fost dușmani – «Dușmanii cui?», a întrebat camaradul nostru, «Dușmanii Americii, care a trimis parașutiștii aici?». (…) Rezistența din munți este un cavalerism românesc care va trece în legendă.” – Doamna Aspazia, Oțel Petrescu, scriitor, fost deținut politic.

„Luptătorii din munți au fost cei mai frumoși nebuni ai neamului românesc…” – Arhitect Emilian Mihăilescu, fost deținut politic supraviețuitor al grupului „Rugul Aprins”.

„Adânc în morminte străbunii se zbat și ne cheamă, 

N-au liniște morții acestui popor.” – Nicolae Mazilu, Imnul Carpatin-Făgărășenilor conduși de Ion Gavrilă Ogoranu

***

Nota redacției: Este de reținut că ridică vocea acești Șerban Nicolae, Vladimir Tismăneanu, Adrian Cioflâncă, William Totok și celelalte scursuri GDS-iste acum, când nu mai este în viață niciun partizan din munți! Cât mai trăiau câțiva, au tăcut nepoții de ilegaliști comuniști! N-au avut curajul de a se înfrunta cu adevărul! Va trebui să ne gândim la sancțiunea potrivită și binemeritată, nu putem lăsa lucrurile la voia ticăloșilor.

Citiți și:

O EROINĂ APROAPE NECUNOSCUTĂ – Marina Chirca. Moartea pentru care România nu va vărsa lacrimi

18 februarie: 66 de ani de la moartea lui Valeriu Gafencu, «Sfântul Închisorilor»

yogaesoteric

6 noiembrie 2018 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More