Manipularea ideologică BigTech și anatomia fact-checking-ului (I)

 

Nu mai este nici o surpriză faptul că Facebook, Twitter, Instagram, Netflix, Google, YouTube, Amazon, Microsoft și alții mai mici au devenit simple instrumente de propagandă ale globaliștilor care se pretind „progresiști”. Ultimele evenimente, suprimarea conturilor online ale președintelui american Trump, scoaterea de pe servere a celor de la Parler, suprimarea a sute de mii de conturi ce nu susțin ideologia marxistă, au devenit un fapt comun.

Cei care se încăpățânează să creadă că serviciile oferite de BigTech sunt gratuite, vestea este că în realitate nu sunt deloc așa! Dimpotrivă! Dacă un ziarist sau orice alt creator de conținut online câștigă bani de pe urma a ceea ce postează pe internet, cam la fel ar fi necesar să fie privită și chestiunea restului de conținut online, produs zi de zi, ceas de ceas de către utilizatorii platformelor online. Fără acest conținut – texte, fotografii, clipuri video sau audio, nu ar exista nici Facebook, nici Twitter, nici YouTube!

Sigur că un text scris cu cap și respectând rigorile redactării este susceptibil să poarte drepturi de autor, dar în condițiile în care și textele sau imaginile „brute” ale utilizatorilor aduc aceleași venituri din partea companiilor de publicitate, putem pune semnul egalității între materialele profesionale și restul. Mai mult, datele utilizatorilor sunt prelevate de giganții online și utilizate pentru a determina exact cum să-și plaseze această publicitate și nu pentru a-i face viața mai ușoară utilizatorului, dimpotrivă – de multe ori reclamele devenind agasante – ci exact pentru a face mai eficiente reclamele corporațiilor și pentru a stimula vânzările pentru mărfurile corporațiilor.

Dacă un serviciu de voce din telefonie funcționează (încă) fără reclame și fără „verificatori” ai corectitudinii datelor comunicate de cei care utilizează serviciile de telefonie, cam la fel ar fi necesar să se petreacă și în cazul schimbului de replici dintre utilizatorii Facebook. Ingerința brutală în discuția dintre doi sau mai mulți utilizatori sau cenzura grobiană și ilegală sunt însă făcute emiţând pretenția că aceste platforme online sunt private și, ca atare, au dreptul să stabilească propriile reguli de utilizare. Numai că, acest aspect ar fi adevărat doar dacă ar exista și alternative la produsul oferit. Deocamdată, utilizatorul este constrâns să utilizeze serviciile acestor monopoluri corporatiste.

Când cei de la Parler au încercat să ofere această alternativă, Amazon a dispus imediat sistarea serviciilor de hosting și a suprimat prezența celor de la Parler în mediul virtual, o adevărată furtună a suprimării de conturi urmând să măture utilizatorii care nu împărtășeau ideologia marxistă (sau liberală sau progresistă, ziceți-i cum vreți) în numele combaterii urii, discursului urii, propagandei „extremiste”, rasiste, anti-gay, anti-feministe, anti-islamiste, anti-globaliste, anti-vacciniste etc.

Chiar presupunând că vreun Facebook sau Twitter ar avea autoritatea de a stabili ce ai voie și ce nu ai voie să discuți, dacă inciți sau nu pe cineva, dincolo de prevederile legilor ce par să nu fie scrise și pentru corporații, tot s-ar ridica problema corectitudinii acestui demers.

 
Iată, în schimb, niște conținut neofensator, corect, ce în fond militează „doar” pentru uciderea republicanilor (articol vestimentar pe Amazon!)

„Profesionalismul” clamat de giganții tehnologici este ușor de „verificat”. Și am făcut-o! Să vedem cum funcționează „revoluția culturală americană”, de data asta nu în viziunea lui Mao, ci a lui Obama!

Așa-zisul asediu al Capitoliului american a fost o parte a unei operațiuni de tip steag fals („false flag”) cu participarea unor grupuri infiltrate Antifa și Black Live Matters ce aveau misiunea să provoace distrugeri și să demonstreze că republicanii sunt „teroriști” și să justifice ulterior măsurile de tip totalitar pe care le iau acum instituțiile captive ale statului american. Ca să se înțeleagă clar: decizia instanței care respinge acțiunea celor de la Parler împotriva Amazon privind scoaterea serviciului de social-media de pe servere. Ce instanță ar putea decide că un astfel de abuz unilateral ar putea avea vreo justificare? Astfel de evenimente se pot petrece doar într-un regim totalitar, unde instituțiile statului nu mai funcționează liber și independent.

„Noua normalitate” și „noua democrație” americană

Din cele enunțate până în prezent, noua administrație de la Casa Albă și-a propus să schimbe radical fața Statelor Unite. Măsurile preconizate vizează – fără excepție – pași decisivi spre un stat totalitar sinistru:
– renunțarea la proiectul „America First”;
– deschiderea granițelor pentru milioane de migranții clandestini și naturalizarea lor cu milioanele;
– transformarea populației albe în minoritate rasială până în 2070;
– program național de „reeducare” a populației albe;
– program național de „deprogramare” ideologică și eliminarea din societate a celor care nu susțin actuala linie politică;
– legalizarea drogurilor;
– reintroducerea politicilor pro-avort;
– confiscarea armelor și desființarea celui de-al doilea amendament al Constituției;
– supraveghere în masă și cenzurarea exprimării libere;
– modificarea legislației și a Constituției în sensul eliminării drepturilor civile și modificarea legislației electorale de natură ca republicanii să nu mai poată câștiga vreodată alegerile;
– lockdown și obligativitatea purtării măștilor în toate spațiile federale;
– pauperizarea clasei de mijloc și lărgirea păturii dependente de ajutor social;
– distrugerea infrastructurii energetice și a companiilor americane;
– reluarea acțiunilor militare în străinătate.

Acestea fiind obiectivele, este firesc că „vechea normalitate” nu putea asigura suportul necesar pentru a bifa niciuna din acestea, fiind nevoie de o poveste din care să decurgă în mod firesc măsurile dure, inclusiv militarizarea excesivă a capitalei, lockdownul, cenzura, restul măsurilor.

Protestatarii republicani au fost catalogați drept „extremă dreapta”, „alt-right”, „gloată”, „bandă”, „miliții pro-Trump”, „teroriști”, „naziști”, iar protestul a primit etichete precum „insurecție”, „rebeliune”, „atac”, „asalt”, „asediu”, asociindu-se descrierii termeni precum „sângeros”, „violent”, „carnagiu”, „omucidere”, „demență”. „Suspecții includ negaţioniştii Holocaustului, suprematiști albi și teoreticieni ai conspirației”, potrivit YahooNews. Adică, vedem deja o imensă manipulare privind „negaţioniştii” Holocaustului. Cine a negat Holocaustul? Este extrem de neclar! Dar, întrucât ni se spune că ar fi vorba despre „naziști”, povestea capătă sens. Iar pentru cei intens spălați pe creier, este însăși realitatea. Ca să nu mai spunem că cei care lipesc această etichetă sunt exact cei care consideră Israelul un stat totalitar, fascist. Iar partea privind „teoriile conspirației” este o imbecilitate sinistră. Tot ceea ce iese la iveală din planurile murdare ale establishmentului capătă numaidecât această sintagmă. Până de curând, a vorbi despre „Noua Ordine Mondială” era tot o teorie a conspirației, dar iată că acum se discută pe față, de parcă ar fi cel mai normal aspect, fără a mai fi vreo teorie, ci devenind chiar realitatea firească și necesară! Ca să nu spunem că sintagma îi aparține lui George Bush (tatăl) și datează din 1990.

Foarte multe articole din așa-zisa presă (eufemism pentru media de propagandă de extremă marxistă – CNN, NY Times, WaPo etc.) descrie cealaltă parte a presei, partea independentă, ca fiind uimitor de periculoasă și chiar toxică pentru conştiinţa americanilor. Aflăm că, cei care citesc articole pe OAN, vizionează programe pe NewsMax, sau socializează pe Parler fără a fi cenzurați, „devin deziluzionați de lumea în care trăiesc și acceptă, în consecință, teorii ale conspirației! Cum face și Trump”! Ca atare, ei trăiesc, cu toții, într-o lume a ficțiunilor. Iată scenariul! Sau, de ce nu, teoria conspirației enunțară de marxiștii „liberali” din Partidul Democrat.

„Oricât de dezechilibrați credeți că erau acești insurecționiști (și au fost într-adevăr dezechilibrați), luați în considerare acest aspect: dacă ați crezut – vreau să spun cu adevărat – că președintele pe care l-ați sprijinit a câștigat cu o majoritate zdrobitoare, dar care a fost subminată în mod sistematic de democrați și republicani rebeli și că această conspirație a fost acoperită de o mass-media imorală și compromisă și, în același timp, ați văzut peste 100 de membri ai Camerei și mai mulți senatori care puneau la îndoială validitatea alegerilor, iar președintele vă spunea să faceți ceva în acest sens, nu este greu de înțeles cât de repede se putea trece de la postarea de rahaturi în mediul online la asedierea Capitolului.” (VOX)

Dar, de unde vin toate aceste descrieri, etichete, „certitudini” politice? Toate provin de la grupul care a definit la începutul mandatului lui Trump adevărurile incomode ca fiind „fake news” (știri false). De vreme ce există astfel de știri false, era oarecum logic să se identifice și o măsură de a se contracara aceste „știri false” și nu prin contra-știri ne-false, ci printr-un mecanism capabil să construiască narativele unei noi realități. Așa a apărut conceptul de post-adevăr. Cu definiții simandicoase, cu explicații potrivit cărora adevărul nu poate fi cunoscut în deplinătate, fiind tributar unghiului de vedere și emoțiilor atașate. Aceasta ar fi construcția „academică” acreditată public. Iar având toată presa de partea establishmentului, nu este foarte greu de înțeles că aceste baliverne se pot inocula unei părți a populației prin repetarea lor la infinit.

De aici, a intervenit chestiunea legalității pentru ceea ce avea să urmeze. La Davos (ce minunată coincidență, nu-i așa?), în cadrul lucrărilor Forumului Economic Mondial, miliardarii planetei au transmis prin slugile lor din corporații mesaje privind nevoile economiei actuale, anume au cerut ca legislațiile naționale să nu se mai poată opune intereselor corporațiilor. La vremea aceea, acum 3 ani, toată lumea a zâmbit îngăduitor. Anul următor, s-a discutat deja despre disoluția statelor naționale și a organelor statale, a căror atribuții să fie preluate de corporații. Apoi, s-a vorbit deschis despre „stakeholder capitalism” (anul trecut), adică un soi de capitalism al părților interesate, în care principalele structuri din societate să devină corporațiile multinaționale, care să își fructifice nu doar interesele economico-financiare, dar să dispună după bunul plac de legislații, probleme sociale, probleme juridice, probleme de mediu etc. în zonele în care activează, în parteneriat cu „orașele”. Și, încă, o grămadă de lume privește cu maximă indulgență aceste pretenții! Între timp, desigur, vedem cum dictatura medicală și cenzura sau represiunea armată pe străzile lumii devine o regulă și nu o excepție.

Dar să ne întoarcem la felul în care aceste corporații îndobitocesc populația, făcând acceptabile toate pretențiile de mai sus! Ca lumea să nu mai fie „indusă în eroare” de false narative și „teorii ale conspirației”, au apărut fact-checkerii! Cei care verifică veridicitatea informațiilor care ajung la populație.

Cine sunt aceștia? Niște persoane alese arbitrar, cu vreo mare autoritate morală sau științifică? Nicidecum! Sunt niște mucoși spălați pe creier, îmbuibați de ideologii marxiste, LGBT, feministe, de gender și în general globaliste, care au ca unic instrument de lucru identificarea datelor sau informațiilor neconforme ideologic și eliminarea lor din spațiul public.

Ca studiu de caz putem lua bunăoară „insurecția” de la Capitoliul american din ianuarie 2021.
La AP (Associated Press), presupusa verificare înseamnă câteva fraze extrase din discursul lui Trump, sub care apar note de genul: „Nu, aceasta este o fantezie” sau „Nu, de fapt, Biden a câștigat alegerile” sau „Nu, autoritățile nu au găsit pur și simplu voturile aruncate” etc. Adică, afirmaţia lui Trump, dar cu un „Nu” în față, fără nicio probă, fără nicio altă explicație. Simplu. AP aplică ștampila corectitudinii sau incorectitudinii pe baza faptului că ei sunt AP. Și dacă ei așa consideră, așa e!

Trust Index induce o falsă problemă și o dezmințire la falsa problemă. De exemplu: „Alte afirmații false au indicat, de asemenea, că protestatarii Antifa au fost «escortați» în Capitoliu de poliție pentru a provoca perturbarea. Poliția metropolitană a respins afirmaţia, declarând pentru Reuters că nu acționează ca un serviciu privat de escortă de securitate”. De pe imagini reieșea că polițiștii nu doar că au invitat protestatarii în incintă, dar îi și dirijau cu gesturi largi spre trepte, apoi spre rotondă, de aici spre un alt coridor etc. E adevărat că nu îi „escortau”, dar cine a zis ca ar fi făcut asta?

The Dispatch Fact Check – face afirmații generale, oprindu-se însă la un singur caz, al protestatarului numit Jake Angeli (cel cu alură de șaman, cu coarne pe cap) pe care îl asociază grupului QAnon, alături de care a participat într-adevăr la mai multe proteste, chiar împotriva BLM. „Întâmplător”, el a fost mai apoi martor în demersul democraților de punere sub acuzare a lui Trump pentru „insurecția” executată chiar de „șaman”!

Aceeași singulară confuzie este repetat rostogolită de majoritatea celor care se ocupă de fact-checking, descriind pe larg diverse aspecte legate de Angeli. Cum, la fel, nu se discută despre persoana presupusă membru Antifa dintr-o altă imagine, ci despre faptul că tatuajul acesteia nu reprezintă secera și ciocanul din emblema comunistă, ci te miri ce altceva.

FactCheck.org – se referă la faptul că într-o conferință de presă, șeful Poliției Capitoliului, Robert J. Contee al III-lea, a declarat că deocamdată nu au reușit să identifice niciun grup implicat în ocuparea Capitoliului, dar că investigațiile continuă. De aici, FactCheck.org concluzionează că sunt false afirmațiile că cei de la Antifa sau BLM ar fi infiltrat protestul pro-Trump. Iată, pentru că nu a zis așa Robert J. Contee al III-lea. Ai crede că s-a întors era sofiștilor, nu alta!

În cadrul primei dezbateri electorale pentru președinție, candidatul (pe atunci) Joe Biden afirma: „Antifa is an idea, not an organization” („Antifa este o idee, nu o organizație”). Pare-se că acest argument li se pare verificatorilor de o maximă inteligență, mai ales că o spune președintele desemnat de Congres. Adică, dacă organizația nu este legal constituită, înseamnă că nu există. Ca atare, nu i se poate atribui nicio vină. Din nou, este un sofism!

La fel, directorul FBI, Chris Wray, susține textual că Antifa este o ideologie, nu o organizație! Mai exact, ar fi un doar un termen general pentru grupurile militante de extremă stânga. Sigur, cu totul și cu totul întâmplător, Antifa.com redirecționează utilizatorii online către pagina Joebiden.com, dar aceasta nu este o dovadă a unei legături între Antifa și Biden – după cum afirmă Reuters, care a făcut propriul fact-check!

Ar mai fi PolitiFact (culmea, care ține de Poynter!), care a discutat cazul Washington Times, publicație care a citat o analiză făcută de compania XRVision pe imaginile extrase din diverse înregistrări din Capitoliu, pe care le-a comparat cu alte imagini de la mitinguri Antifa și BLM. Au fost descoperite persoane care apăreau și într-o parte și în alta. Dar, interesantă este derularea așa-zisei verificări.

Articolul a avut 87.000 de preluări și redistribuiri până când au intervenit „verificatorii”. Ei au chestionat prima dată publicația despre sursele utilizate! Apoi, au mers la surse, cerând alte detalii. În cele din urmă, s-au reîntors la publicație, solicitând Times să modifice cele publicate. Între timp, publicația primea deja rugăminți și de la sursele folosite.

În general, niciun ziar și niciun ziarist nu își divulgă sursele, nici unui angajat de ONG, nici verificatorilor Facebook, de multe ori nici chiar judecătorilor. Oricine ar avea astfel de pretenții s-ar alege eventual cu niște șuturi în dos.

Pe urmă, având sursele citate și un articol care se viraliza, greu de crezut că o publicație ar dori să dezmintă ceea ce publicase în prealabil, doar ca un „verificator” să fie fericit. Ține, în fond, de credibilitatea ziarului și a ziaristului.

Ca atare, merită pusă întrebarea cum de un astfel de fapt este posibil. Și, nu este posibil decât în cazul în care nu te sună Ciara O’Rourke, semnatara „verificării”, ori dacă te sună Ciara O’Rourke, dar te sună în calitate de „fact-checker” al deep-state-ului. Care „deep state”? Acel „deep state” care a generat articolul de primă pagină cu cetățeanca împușcată în gât în timpul protestului. Acel „deep state” care poate apărea cu un mandat la ușa ziarului în jumătate de oră sau poate comite oricâte alte mizerii.

Când te sună „sistemul” ca să te întrebe dacă îți dorești sau nu probleme extrem de nasoale, s-ar putea ca sursele pe care le-ai citat să nu fie foarte sigure pe ce spun, ori poate ai înțeles tu greșit etc. și, în final, e doar un articol pe care-l modifici.

Astfel, lăsând la o parte faptul că informația a fost transmisă prima dată de o sursă din FBI, uitată acum, deși citată și de alte publicații, „verificarea” s-a axat pe compania care a comparat imaginile faciale ale protestatarilor. Evident, XRVision nu avea un contract cu Times, ci informația mergea de la un angajat al firmei la un angajat al ziarului. Pe prietenie și pe un pic de publicitate mascată prin pomenirea companiei în textul articolului. XRVision a negat că ar fi prestat pentru Times. Logic. Mai mult, a cerut ziarului să dezmintă informația că ei ar fi sursa care identifică activiștii Antifa. Pentru că nici ei nu își doreau probleme nasoale cu „sistemul”.

Despre cei identificați pe fragmentele video, PolitiFact susține că nu fac parte din Antifa, ci din alte organizații „neafiliate”, anume Maryland Skinheads și National Socialist Movements. (Ne scuzați, nu au formalizat legăturile). Apoi, este adevărat că apar pe site-ul Antifa din Philadelphia, dar asta nu înseamnă că ar face parte din organizație. Deci participă la acțiunile Antifa, apar pe site-ul Antifa, dar ei nu sunt Antifa. Și, în general, Antifa nici nu există…

Cât de adâncă a fost supărarea demascării celor de la Antifa, aflăm tot din istoricul „verificărilor”, din faptul că răspunsurile celor de la Times au venit prin avocatul publicației. Deci, o altă treabă bine făcută, PolitiFact a putut „confirma” că informația este, cum altfel, „falsă”!

Sigur, ar mai fi un ins ciudat, Matthew Heimbach, care figurează pe un blog „antifascist”, evident că fără a avea de a face cu Antifa, se îmbrățișează cu activiști Antifa, dar asta nu înseamnă că ar simpatiza sau că ar fi membru, împărtășește vederi similare, se îmbracă similar și participă la acțiunile lor, dar nici asta nu înseamnă că este Antifa. Probabil că a fi membru Antifa se dovedește doar sub jurământ în fața unui notar public!


Citiți partea a doua a articolului

Citiţi şi:

Giganţii internetului: noile puteri colonialiste. Cum am devenit iobagii noilor tehnologii

Sosirea tiraniei

 

yogaesoteric
17 februarie 2021

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More