Misterele creierului – Efectul Placebo și Efectul Nocebo

 

Interviu cu prof. univ. dr. Adrian Restian, membru titular al Academiei de Științe Medicale din România, realizat de jurnalistul Daniel Roxin



Prof. univ. dr. Adrian Restian

Daniel Roxin: Credințele și educația noastră sunt filtre prin intermediul cărora interpretăm realitatea. Aceste filtre ne fac să vedem realitatea nu așa cum este, ci într-o variantă personală. Și să dau un exemplu banal: dacă mergem seara prin natură, pe o cărare, și vedem o creangă în fața noastră, pe jos, este foarte posibil să credem că este un șarpe, să credem că suntem în pericol și să reacționăm în consecință, pentru că instantaneu în conştiinţa noastră se creează un astfel de scenariu.


Prof. Adrian Restian
: Șansele ca să fie un șarpe sunt mai mici. Dar omul prelucrează mai repede informațiile nefaste decât pe cele benefice. Și este firesc. Oamenii reacționează diferit la aceleași informații, la aceeași lume și, de fapt, la aceleași scopuri. Nu toți membri unei familii care au scopuri comune ajung să ia aceleași decizii.

A fost necesar să treacă ceva timp până când s-a înțeles care este rolul creierului în recunoașterea lumii. Nu în luarea deciziilor, ci în recunoașterea lumii. Dacă unul vede într-o cracă un șarpe, iar altul vede o cracă adevărată, probabil că intervine ceva în această percepție și prelucrare a informațiilor. Pentru ca omul să recunoască un pahar sau orice alt obiect, el este nevoie să aibă în cap modelul lui. Înainte de recunoaștere este cunoașterea. El este necesar să aibă un model al unui pahar, al unei case.

Daniel Roxin: Se povestește că mulți studenți la medicină, atunci când li se prezintă detalii despre diverse boli, tind să creadă că le au și ei. De ce fac ei astfel de asocieri?

Prof. Adrian Restian: Atunci când studentul care vine în contact cu patologia crede că are și el câte ceva, aici este vorba de problema interpretării semnalelor nefaste în primul rând, este vorba de faptul că oamenii interpretează diferit aceeași realitate. Sunt și bolnavi închipuiți care cred că au o anumită boală. Ei nu o au, o creează în capul lor, ceea ce arată că noi putem crea o realitate care nu există.

Daniel Roxin: Să vorbim acum despre Efectul Placebo. Atunci când un medic îi transmite pacientului că are un medicament cu efecte foarte bune care sigur îi va face bine, chiar dacă în realitate este o simplă pastilă cu zahăr, pacientul o ia cu încredere și în interiorul lui se petrec niște fenomene misterioase care pot duce, în multe cazuri, la ameliorarea sau chiar la vindecarea unei afecțiuni.

Vorbind acum despre cealaltă fațetă a monedei, un ipohondru care își imaginează că suferă de o anumită boală, nu ar putea forța apariția acelei boli în trupul său, deși nu o avea în momentul în care a început să își imagineze că o are?

Prof. Adrian Restian: Ba ar putea. Dumneavoastră ați spus că uneori, dacă îi dai unui pacient o pilulă cu zahăr, îi trece durerea de cap. Eu aș putea să vă spun mai clar că cel puțin 30% din efectul medicamentelor este un efect Placebo. De aceea se fac experimente foarte numeroase „dublu orb”. Asta înseamnă că nici medicul nu știe ce i-a dat, nici pacientul nu știe ce a primit și, la sfârșit, când se analizează datele experimentului, se constată că 30% dintre pacienții care au luat apă de ploaie s-au vindecat. Eu aș vrea să am atâția lei cât de mulți pacienți se vindecă cu efectul Placebo; și chiar atâția lei pe cât de mulți oameni se îmbolnăvesc cu efectul Nocebo. Ceea ce ne demonstrează că noi creăm în capul nostru o lume care nu prea există în realitate.

Daniel Roxin: Dar pe care o facem noi concretă.

Prof. Adrian Restian: Dar care devine realitate. Cum spuneam, 30% dintre bolnavi se vindecă luând o pastilă care nu conține niciun medicament!

Daniel Roxin: Am citit la un moment dat despre un experiment șocant, la graniță. Nu îmi amintesc unde și nu pot garanta că este sută la sută adevărat. Astfel, se relata faptul că un prizonier a fost supus la un tratament violent și i s-a transmis faptul că va fi ucis, la modul cel mai categoric. În final, după o perioadă de pregătire mentală în care a fost convins, fără nicio urmă de îndoială, că va fi omorât, a fost pus și imobilizat într-o cadă cu apă, cu mâinile legate la spate. Apoi i s-a arătat lama unui cuțit ascuțit, după care, omul cu cuțitul s-a dus în spatele lui, a schimbat cuțitul cu unul bont și a simulat cu intensitate că îi taie venele de la ambele mâni. Apoi, tot fără ca prizonierul să vadă, a turnat în apa din cadă o substanță roșie, care imita sângele, astfel încât prizonierul să vadă apa înroșindu-se și să fie convins că venele i-au fost tăiate. Conform relatării, prizonierul a murit în scurt timp, manifestând toate simptomele unui om care își pierde sângele în urma unei hemoragii. Este posibil așa ceva?

Prof. Adrain Restian: Da. Tot așa mor și unii oameni care sunt mușcați de șerpi neveninoși. Ei sunt atât de convinși că au fost mușcați mortal de un șarpe veninos încât mor cu adevărat.

Daniel Roxin: Toate acestea ne demonstrează că noi ne creăm realitatea, că modul în care gândim și convingerile noastre cele mai intense ne modelează viața. Ce concluzii am putea trage în final?

Prof. Adrian Restian: E important de subliniat faptul că mai multe informații punem noi din cap atunci când recunoaștem un pahar, de exemplu, decât ne aduce el. Dacă vedem o simplă porțiune din el, noi completăm restul. Pe scurt, noi punem din capul nostru 80% din informațiile necesare recunoașterii. Și acest aspect se realizează inconștient, pentru că avem modelele lumii, avem experiența, avem o predicție și știm că în momentul în care a căzut o găleată, era necesar să fie cineva la balcon care a împins-o.

Noi ne imaginăm lumea, după cum am fost crescuți până acum, cu prejudecățile și cu conceptele pe care le-am asimilat deja. De aceea sunt greu de corectat niște prejudecăți. Dacă cineva expune o rezolvare nouă a unei probleme științifice, ceilalți vor veni cu prejudecata că nu poate fi adevărată.

Au fost nenumărate dogme în știință. De exemplu, dogma potrivit căreia informația nu merge decât de la ADN la ARN și la proteine a dominat mult timp. Și când a venit cineva cu argumente foarte solide prin care a arătat că nu e adevărată dogma și că virusurile ARN pot să producă cancer, și sunt foarte multe virusuri ARN care determină cancer, nimeni nu l-a ascultat până când, săracul, nu a descoperit reverstranscriptaza, adică enzima care face posibil acest fapt.

În acel moment ceilalți nu au mai avut ce face, au acceptat, iar el a luat premiul Nobel, după ce multă vreme a fost contestat.


Citiţi şi:

Creierul uman are o structură formidabilă și s-a descoperit că el ar putea memora o cantitate de date ce este echivalentă cu întregul internet

Neuronii din creier se acordă pe diferite frecvenţe de vibraţie pentru a efectua diferite sarcini în ceea ce priveşte memoria spaţială

 

yoagesoteric
11 septembrie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More