Perle de înţelepciune (II)

 

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Citiţi prima parte a articolului

36. Pe măsură ce avansează pe calea spirituală şi trece cu foarte bine aproape toate probele spirituale, toate încercările şi crizele lăuntrice cu care se confruntă, fiinţa umană respectivă se transformă în felul acesta, devine astfel din ce în ce mai matură din punct de vedere spiritual şi despre ea se poate spune că i se ascute conştiinţa, întocmai aşa cum un cuţit se ascute chiar foarte bine pe o pilă, atunci când încă este neascuţit.

37. Ia aminte că atunci când ceea ce intenţionezi să spui nu este într-un mod evident mult mai frumos şi mai valoros decât tăcerea creatoare, benefică, atunci este mult mai bine să te abţii şi chiar să taci.

38. Pe cât de uşoare sunt cuvintele pline de răutate pe care fiinţa umană le rosteşte, pe atât de grele sunt astfel de cuvinte pentru fiinţa umană extrem de sensibilă şi chiar susceptibilă căreia îi sunt adresate astfel de cuvinte.

39. Ia aminte că atunci când constaţi că eşti capabil să câştigi o mulţime de bani vorbind, va fi de asemenea necesar să descoperi că este cu putinţă să câştigi chiar foarte mult aur spiritual atunci când devii capabil să taci într-un mod benefic şi creator.

40. Fiinţa umană ce a fost cândva muşcată de un şarpe veninos va simţi fulgerător o stare de frică instinctivă chiar şi atunci când va zări undeva, în iarbă, o frânghie banală, care ei îi va apărea ca fiind un şarpe veninos.

41. Fiinţa umană ce îşi conştientizează plenar, fulgerător, propria ei stare de prostie, descoperă totodată în felul acesta că o astfel de revelaţie îi conferă o cunoaştere surprinzătoare şi extrem de valoroasă.

42. Fiecare îndoială demoniacă, dar şi toate îndoielile demoniace în care ne complăcem şi pe care le hrănim apoi fără încetare, ne îndepărtează astfel de adevărata cunoaştere.

43. Fiinţele umane ce hrănesc aproape fără încetare o mulţime de îndoieli demoniace, ajungând apoi să se îndoiască din ce în ce mai mult de anumite revelaţii spirituale ce sunt evidente pentru fiinţele umane care nu hrănesc astfel de îndoieli, vor trezi în fiinţa lor stări chinuitoare de frământare şi de zbucium care nu vor putea fi eliminate decât atunci când îndoielile lor demoniace vor putea fi depăşite şi chiar transcense. Din nefericire, fiinţele umane ce hrănesc îndoieli demoniace se scufundă în acestea şi adeseori nu mai sunt capabile să le transceandă.

44. Întotdeauna fiinţa umană care deja ştie că nu ştie cunoaşte astfel în realitate cu mult mai mult.

45. Prima treaptă a nebuniei şi a ridicolului este să crezi că eşti cel mai înţelept, iar cea de-a doua treaptă, mult mai „avansată” am putea spune, a nebuniei şi a ridicolului este să te proclami tu însuţi ca fiind cel mai înţelept, lăudându-te de fiecare dată când ai ocazia cu aceasta.

46. Pentru un mare înţelept nimic din tot ceea ce el cunoaşte nu este niciodată definitiv şi închis, cu excepţia propriilor săi ochi.

47. Cere întotdeauna cât mai mult cu putinţă de la tine însuţi. Imploră-L cât mai des pe Dumnezeu cu multă umilinţă şi credinţă să te ajute şi aşteaptă-te aproape întotdeauna să primeşti puţin de la ceilalți. Ia aminte că procedând în felul acesta vei evita multe necazuri şi dezamăgiri.

48. Pentru a cultiva o prietenie de lungă durată, ce este trainică şi sinceră, între două fiinţe umane este necesară cel mai adesea o mare răbdare, care va fi necesar să existe măcar la unul dintre cei doi prieteni. În felul acesta vom putea descoperi în timp că răbdarea exemplară este una dintre condiţiile esenţiale ale geniului.

49. În cazul în care dispui de o mulţime de bogăţii materiale, se cuvine să oferi cu multă generozitate şi altruism din preaplinul tău de bunuri acelora care sunt săraci. În cazul în care tu însuţi eşti foarte sărac din punct de vedere material, ia aminte că-ţi este cu putinţă să oferi totdeauna fiinţelor umane care merită aceasta iubire, cinste, bun-simţ, bunătate, blândeţe, umor stenic, corectitudine.

50. Atunci când urmăreşti să vorbeşti cu mult bun-simţ, cu chibzuinţă şi chiar cu înţelepciune, nu mai eşti tentat să pălăvrăgeşti. Atunci când mesteci lent şi cu multă atenţie hrana sănătoasă pe care o mănânci, vei înceta să mai fii tentat să te îndopi cu lăcomie şi în felul acesta vei evita să te îngraşi. Atunci când reuşeşti să iubeşti intens, profund, constant şi fără măsură, vei anihila prompt în tine imboldul să deteşti sau să urăşti. Atunci când vei respira mai mereu într-un mod profund, umplându-ţi de fiecare dată plămânii inclusiv cu energia subtilă tainică pe care o vehiculează aerul proaspăt, sănătos (PRANA), vei avea un excelent control lăuntric şi vei înceta să mai fii plângăcios şi pesimist. Dacă vei hrăni mai mereu în universul tău lăuntric speranţe dumnezeieşti îndreptăţite, toate fricile vor dispărea din fiinţa ta şi îţi va fi cu uşurinţă posibil să fii curajos şi eroic. Iar dacă ai să respecţi întru totul aceste sfaturi înţelepte, atunci poţi fi sigur cu anticipaţie că vei avea parte de multe daruri dumnezeieşti şi, mai mult decât atât, vei putea fi de multe ori foarte fericit.

51. Fiinţa umană care (deocamdată) nu poate să intuiască nici măcar pentru fracţiuni de secundă realitatea enigmatică glorioasă a Sinelui Dumnezeiesc Nemuritor (ATMAN) ce există cu certitudine în universul lăuntric al Ghidului spiritual şi se mulţumeşte să-l vadă ca fiind o fiinţă umană, banală, vulgară, este în realitate o fiinţă umană oarbă spiritual.

52. Fiinţa umană care nu este niciodată capabilă să rostească măcar câteva cuvinte pline de bunătate, pline de amabilitate, care nu este în stare să ofere complimente reale şi îndreptăţite – mai ales atunci când chiar este necesar să facă aceasta – este, dincolo de aparenţe, un sărman om mut. Fiinţa umană ce este turmentată, tulburată şi frământată de o intensă dorinţă ce este net inferioară este, dincolo de aparenţe, un om foarte slab. Fiinţa umană a cărei inimă este întotdeauna mulţumită şi care totodată este săracă în dorinţe, fiind chiar extraordinar de bogată în mulţumire este, dincolo de aparenţe, un om extrem de bogat.

53. Fiinţa umană ce aspiră să atingă starea de înţelepciune este necesar să îşi urmeze întotdeauna, fără nicio excepţie, glasul revelator al inimii şi o astfel de fiinţă umană este necesar să se raporteze cât mai des la înţelepciunea cea enigmatică a inimii. În felul acesta, ea va descoperi prin experienţă directă că fiinţa ei radiază multă iubire, bunătate şi căldură pe întreaga durată a vieţii ei.

54. Scrie întotdeauna doar pe nisip toate cele pe care le consideri nefaste sau care chiar sunt ca atare şi pe care fiinţele dragi, prietenii şi cei pe care îi iubeşti te-au făcut să le suporţi, dar ia aminte să dăltuieşti adânc în bazalt toate faptele bune, toate bucuriile, toate surprizele încântătoare şi toate darurile pe care ei ţi le-au oferit.

55. Bucură-te din plin de fiecare zi a vieţii tale şi cântă cu un tainic glas fără de sunet bucuria de a fi în viaţă. Vei constata că dacă ai să faci mereu aceasta, nu va mai fi cu putinţă să auzi strigătele celor care se complac în pesimism sau care se victimizează aproape fără încetare. Sau chiar dacă le vei asculta, vei simţi detaşare.

56. A ne gândi mai mereu cu frică la moarte nu numai că ne scurtează viaţa, dar totodată ne face să suferim într-un mod steril şi inutil.

57. Faceţi eforturi constante, eroice, adecvate şi urmăriţi să nu vă scufundaţi niciodată în stări de nefericire, în pesimism şi în disperare. Luaţi aminte că dacă astfel de stări funeste vor deveni în cele din urmă obişnuinţe, acestea vor declanşa apoi în universul vostru lăuntric procese de rezonanţă ocultă nefaste, care vor atrage apoi din ce în ce mai des în viaţa voastră felurite nefericiri şi suferinţe ce nu vor întârzia să apară.

58. Fie că ne dăm sau nu seama de aceasta, pălăvrăgeala este precum o sui generis spumă cenuşie şi cleioasă ce apare la suprafaţa unei mlaştini, iar fiecare acţiune profund benefică şi care este într-un mod dumnezeiesc integrată se aseamănă cu o picătură de aur pur.

59. De îndată ce rostirile urâte, otrăvite şi răutăcioase ne ies din gură, după aceea nu mai este cu putinţă să le aducem înapoi nici dacă vom apela la ajutorul a zece armăsari.

60. Cel mai adesea experienţa benefică, profund transformatoare este acel ceva enigmatic ce este cu putinţă să fie dobândit numai şi numai după ce am avut cel mai mult nevoie de el.

61. Este întotdeauna foarte bine să hrănim speranţe dumnezeieşti întemeiate, deoarece acestea ne ajută totodată să trăim sănătoşi, optimişti şi fericiţi. Atunci când hrănim astfel de speranţe, declanşăm în universul nostru lăuntric un proces de rezonanţa ocultă cu energia subtilă sublimă a speranţei dumnezeieşti. Acţionând de foarte multe ori în felul acesta declanşăm în universul nostru lăuntric un proces inefabil de îndumnezeire.

62. Atunci când apare riscul să ne înecăm, este chiar foarte bine să ne rugăm cu credinţă şi fervoare la Bunul Dumnezeu, dar aceasta nu exclude că totodată va fi necesar să înotăm din răsputeri către mal.

63. Atunci când o fiinţă umană se lasă să fie acaparată de furie, ea încetează totodată în acele clipe să mai fie o fiinţă umană înţeleaptă.

64. Mai ales fiinţele umane proaste, egoiste şi superficiale obişnuiesc să se supere. Cel înţelept reflectează într-un mod profund şi în felul acesta înţelege prompt şi aşa cum este necesar tot ceea ce se petrece.

65. În propria noastră grădină, răbdarea dumnezeiască este un arbore tainic ale cărui rădăcini sunt amare, dar ale cărui fructe sunt în final chiar extraordinar de dulci.

66. Odată cu trecerea timpului şi investind o exemplară şi constantă răbdare, frunzele dudului se transformă în cele din urmă într-un minunat veşmânt de mătase.

67. Atunci când se confruntă cu un obstacol chiar minor, fiinţa umană mediocră abandonează la scurt timp după aceea acţiunea benefică pe care a început-o. Un veritabil VIRA nu se plictiseşte ci se angrenează cu tenacitate şi până la urmă duce la bun sfârşit acţiunea benefică pe care a început-o chiar dacă mii de obstacole îi apar în faţă şi, în felul acesta, ajunge să triumfe asupra tuturor obstacolelor.

68. Bărbatul curajos, ferm şi eroic în care începe să se trezească din ce în ce mai mult starea de VIRA se află, analogic vorbind, cam cu şapte kilometri înaintea bărbaţilor vulgari, obişnuiţi. Un astfel de bărbat se plasează întocmai aşa cum merge cămila ce ghidează o caravană în deşert. 

69. Pentru fiecare dintre noi, tot ceea ce s-a petrecut deja a dispărut din realitatea fizică, dar cu toate acestea există undeva în sfera cea enigmatică a eterului cel subtil, AKASHA TATTVA, unde va putea fi accesat de fiecare dată, din nou şi din nou, prin intermediul amintirii. Dincolo de toate acestea, tot ceea ce noi sperăm că urmează să se manifeste cândva în viitor este absent. Să luăm tocmai de aceea aminte că aici şi acum, în aceste clipe, numai prezentul este acela care rămâne al nostru. Tocmai de aceea, nu este cazul să pierdem vreodată din vedere că în prezent facem de fapt să se nască şi să existe viitorul. Ştiind aceasta, nu este cazul să ratăm niciodată prezentul.

70. În cazul în care ne confruntăm cu o problemă – oricât ar fi aceasta de serioasă sau de gravă – şi apoi descoperim că pentru respectiva problemă există totuşi o soluţie înţeleaptă, devine atunci inutil să ne mai frământăm şi să ne neliniştim. Dar este imperios necesar să punem în aplicare acea soluţie înţeleaptă spre a rezolva acea problemă. În cazul în care pentru o astfel de problemă nu descoperim deocamdată nicio modalitate înţeleaptă de rezolvare, este esenţial să ne dăm seama că, în cazul în care continuăm să ne neliniştim şi să ne zbuciumăm, toate acestea nu ne ajută la nimic, căci nu conduc la o rezolvare.

71. Orăcăiala chiar neîncetată a broaştelor nu îl împiedică pe puternicul elefant să bea apă. Corul penibil al cusurgiilor şi al cârcotaşilor nu-l împiedică nici atât pe yoghinul înţelept să ducă la bun sfârşit acţiunile ce sunt în mod dumnezeiesc integrate, pe care le-a intenţionat aşa cum se cuvine în prealabil.

72. Analogic vorbind, la momentul potrivit, chiar şi gândul cel plin de iubire al unei furnici poate să atingă instantaneu cerul, iar după aceea energia subtilă tainică a acelui gând va rămâne ca atare în ambianţa planetei Pământ şi va continua să exercite o influenţă subtilă tainică, profund benefică, până la epuizarea definitivă a energiei ce a alcătuit acel gând.

73. A te cunoaşte cu adevărat într-un mod profund pe tine însuţi implică totodată să te ridici adeseori deasupra egoului tău (AHAMKARA) şi, transcenzându-l, să ajungi în mod spontan şi firesc să te detaşezi de tine însuţi sau, altfel spus, să te uiţi. Atunci când reuşeşti în felul acesta să te abandonezi, atunci când devii capabil să te detaşezi de tot ceea ce este iluzoriu şi efemer, te deschizi cu uşurinţă faţă de esenţa veşnică dumnezeiască ce există în universul tău lăuntric, iar astfel te eliberezi de tot şi toate cele ce sunt efemere, iluzorii, şi-ţi devine cu putinţă să-L îmbrăţişezi pe Dumnezeu întocmai aşa cum El te îmbrăţişează neîncetat pe tine încă de la începuturi.

Articol preluat din Revista Yoga Magazin nr. 99/100, ediţie aniversară

Citiţi şi:

Speranţa

Jocul cel nebănuit cu tenebrele – îndoielile demoniace (1)

Sclipiri alese din «Ştiinţa Bunătăţii Dumnezeieşti şi a vieţii norocoase zi de zi şi noapte de noapte»


 

yogaesoteric
2 aprilie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More