Bârfa este un cancer al cuvintelor, cu efecte sociale dezastruoase, chiar letale

 

Bârfa este veche de când lumea. Biblia arată că ea a apărut odată cu primi oameni, iar implicaţiile dezastruoase pe care le are asupra omului dar şi asupra societăţii au făcut ca bârfa să fie o temă importantă în învăţăturile spirituale ale lui Iisus şi ale Sfinţilor Apostoli.

Ce este bârfa?

Bârfa este actul prin care cineva spune altcuiva diferite aspecte rele despre o a treia persoană. Aşadar bârfa este o formă de comunicare în care cuvântul este greşit folosit. Mai precis, o formă de îmbolnăvire a cuvântului, deoarece scopul rostirii acestuia este denaturat: răspândirea unei imagini nefaste despre acea persoană, sub aparenţa săvârşirii unui bine.

Fie că subiectul bârfei este adevărat sau nu, esenţa bârfei este răspândirea unei imagini rele despre cineva, în absenţa persoanei respective. De aceea, popular, bârfa mai este numită şi „vorbire pe la spate“, „gură rea“, „vorbă mincinoasă“, clevetire, limbuţie. Un adevărat cancer al cuvântului, care generează efecte nefaste în societate: suspiciuni, tensiuni, polemici, putându-se ajunge chiar la acte de violenţă gravă şi chiar la crimă. De aceea, Biblia a tratat subiectul bârfei de foarte multe ori.

În Cartea Sfântă, bârfa este definită ca fiind o „prăbuşire a aproapelui”: „Făptuitorul de rele prăbuşeşte cu gura pe aproapele lui” (Pilde 11, 9).

Cum a apărut bârfa?

Biblia spune că bârfa îşi are originea în mândria şi invidia diavolului faţă de om. În prima carte a Bibliei, Facerea, vedem cum diavolul, prefăcut în şarpe, vorbeşte în grădina Raiului cu Eva, bârfindu-l pe Dumnezeu.

„Şi a zis şarpele către femeie: «Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din Rai?» Iar femeia a zis către şarpe: «Roade din pomii Raiului putem să mâncăm; Numai din rodul pomului celui din mijlocul Raiului ne-a zis Dumnezeu: „Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”». Atunci şarpele a zis către femeie: «Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul». De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.“ (Facerea 3, 1-6)

Aici găsim esenţa bârfei: colportarea unui aspect rău despre cineva, cu un anumit scop. Diavolul îi lasă de înţeles Evei că Dumnezeu este un mincinos, doar pentru a reuşi să o păcălească şi să o determine să mănânce din pomul din care Dumnezeu îi interzisese.

Acceptând bârfa, omul devine el însuşi un potenţial bârfitor. Acest aspect se observă imediat după ce Dumnezeu află că primii oameni i-au încălcat porunca. Când întreabă pe Adam şi Eva de ce au încălcat porunca, răspunsurile lor conţin şi o parte de bârfă.

Adam răspunde: „Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat”. Aşadar, după Adam, Eva era de vină că el mâncare. Iată că primul bârfitor este bărbatul. Ca să nu mai punem la socoteală faptul că răspunzând aşa, aruncă vina direct pe Dumnezeu, că doar El îi dăduse femeia. Aşadar, vedem altă caracteristică a bârfitorului: laşitatea.

Apoi, Eva face la fel, dând vina pe şarpe, ca şi cum ea nu ar fi avut niciun aport la propria-i alegere. În acest fel, cei doi protopărinţi ai neamului omenesc devin primii bârfitori ai lumii. Iar de atunci, bârfa a continuat să provoace probleme societăţii.

Din acest motiv, fiind o carte a îndreptării şi desăvârşirii, Biblia are foarte mare grijă să îndrume pe om să nu bârfească.

Ce spune Vechiul Testament despre bârfă

Cărţile Vechiului Testament dau numeroase sfaturi cu privire la bârfă. Astfel, urmărind să vindece sufletul şi societatea de bârfă, Legea lui Moise spune clar: „Să nu iei aminte la zvon deşert” (Ieşirea 23, 1) şi „Să nu umbli cu clevetiri în poporul tău” (Levitic 19, 16).

Bârfitorii sunt, de regulă, dintre cei apropiaţi: „Păziţi-vă fiecare de prietenul vostru şi nu vă încredeţi în niciunul din fraţii voştri, că fiecare frate pune piedică celuilalt şi fiecare prieten împrăştie clevetiri.” (Ieremia 9, 4).

Multe bârfe pornesc din aspecte secrete, tainice, intime: „Grăitorul de rele dă pe faţă lucruri de taină, iar omul cu duhul cumpănit le ţine ascunse.” (Pilde 11, 13).

Cu bârfitorul nu este bine să te întovărăşeşti: „Cine trădează taina umblă ca un defăimător şi nu te întovărăşi cu cel ce are mereu buzele deschise.” (Pilde 20, 19)

Bârfa provoacă multă suferinţă sufletului, dar şi celor din jur: „Buzele celui nebun duc la ceartă şi gura lui dă naştere la ocări! Gura celui nebun este prăbuşirea lui şi buzele lui sunt un laţ pentru sufletul lui. Vorbele defăimătorului sunt ca nişte mâncări alese; ele coboară în cămările pântecelui” (Pilde 18, 6-8). „Limbaclevetitoare aduce o faţă mâhnită” (Pilde 25, 23). „Limba clevetitoare pe mulţi i-a clătinat şi i-a risipit dintr-un neam într-alt neam şi cetăţi tari a surpat şi casele celor mari a stricat” (Pilde 28, 15).

Având aparenţa a ceva bun, adeseori gura se lăcomeşte la bârfă, devenind limbută, ceea ce provoacă greutăţi şi tulburări în jur: „Cum este suişul nisipos sub picioarele bătrânului, aşa este femeia limbută pentru bărbatul liniştit” (Pilde 25, 22). Ca să nu fie discriminare, aflăm că şi bărbatul poate bârfi: „Să nu te chemi bârfitor şi cu limba ta nu vicleni” (Is. Sirah 28, 14).

Clevetirea este şi o formă de educaţie precară, de care părinţii pot fi răspunzători: „Cel ce se întovărăşeşte cu clevetitorii face ruşine tatălui său” (Pilde 28, 7).
Pentru a vădi public pe cei ce umblau cu cleveteli, în scopul evitării lor pe viitor, Vechiul Testament prevedea o pedeapsă aspră: „Pe bârfitor şi pe cel cu două limbi blestemaţi-i, că pe mulţi care aveau pace i-au pierdut” (Is. Sirah 28, 14).

Această formă de certare publică avea însă rostul îndreptării clevetitorului, prin supunerea la izolare socială, dar şi reinstaurarea armoniei sociale: „Când nu mai sunt lemne se stinge focul şi dacă nu mai este niciun defăimător se potoleşte cearta” (Pilde 26, 20).

Uneori, dacă auzim că suntem bârfiţi, este bine să reflectăm dacă nu cumva şi noi am făcut la fel: „Nu lua aminte la toate vorbele pe care cineva le spune, ca nu cumva să auzi că sluga ta te grăieşte de rău; Căci inima ta singură ştie de câte ori şi tu ai defăimat pe alţii” (Ecleziastul 7, 21-22).

Chiar dacă avem o dispută cu cineva, bârfa este necesar să fie evitată: „Ceartă-te cu aproapele tău, dar taina altuia să nu o dai pe faţă” (Pilde 25, 9).

Biblia ne învaţă să nu ne pronunţăm asupra unor chestiuni pe care nu le cunoaştem deplin, deoarece s-ar putea să fim umiliţi la aflarea adevărului: „Nu grăi de rău pe slugă la stăpânul său, ca nu cumva să te blesteme şi să te silească să-ţi ceri iertare” (Pilde 30, 10).

Bârfa este o formă de autodistrugere: „Păziţi-vă deci de vorbele cârtitoare şi deşarte şi feriţi limba voastră de clevetire, fiindcă vorba cea mai tainică nu va trece fără pedeapsă şi gura mincinoasă aduce sufletului moarte” (Înţelepciunea lui Solomon 1, 11).

În fine, bârfitorul este un nebun, în sens biblic, adică un om care se împotriveşte binelui (ne-bun): „cel ce răspândeşte defăimarea este un nebun” (Pilde 10, 18).

Pentru a scăpa de bârfitori este necesar să devenim înţelepţi: „Când înţelepciunea se va sui la inima ta şi ştiinţa va desfăta sufletul tău, când buna chibzuială va veghea peste tine şi înţelegerea te va păzi, atunci tu vei fi izbăvit de calea celui rău şi de omul care grăieşte minciună” (Pilde 2, 10-12).

Ce spune Noul Testament despre bârfă

Iisus Hristos a fost una dintre persoanele cele mai bârfite din istorie şi mai este bârfit şi la ora actuală, deoarece reprezintă Calea lui Dumnezeu, uneori bârfită de către necredincioşi: „Darfiindcă unii erau învârtoşaţi şi nu credeau, bârfind calea Domnului înaintea mulţimii, Pavel, plecând de la ei …” (Fapte 19, 9)

Bârfele despre Hristos au dus la decizia de a fi arestat şi omorât. Mai întâi, arhiereii caută bârfitori, care să-L acuze de erezie: „Arhiereii şi tot sinedriul căutau împotriva lui Iisus mărturie ca să-L dea la moarte, dar nu găseau.Că mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau” (Marcu 14, 55-56). Apoi, căpeteniile poporului îl bârfesc pe Hristos în faţa lui Pilat, acuzându-l de instigare a poporului: „Dar ei stăruiau, zicând că întărâtă poporul” (Luca 23, 5).

Tot bârfa se află şi la baza procesului prin care Baraba este ales în locul lui Iisus pentru a fi eliberat: „Dar arhiereii au aţâţat mulţimea ca să le elibereze mai degrabă pe Baraba” (Marcu 15, 11). În cele din urmă, pe Cruce fiind, Hristos este bârfit iar de către căpetenii: „De asemenea şi arhiereii, batjocorindu-L între ei, împreună cu cărturarii, ziceau: Pe alţii a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască!” (Marcu 15, 31)

Cu toate acestea, Hristos arată că bârfa se naşte în inima omului: „Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui” (Luca 6, 45).

Hristos atrage atenţia că fiecare cuvânt de-al nostru poartă o responsabilitate. Prin urmare, bârfitorul va fi chemat la judecată: „Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” (Marcu 7, 21-23)

Cuvântul, ca forţă creatoare a omului, este necesar să fie gândit şi rostit cu atenţie, căci, pe cât este de ziditor, pe atât poate fi de distrugător. „Iată şi corăbiile, deşi sunt atât de mari şi împinse de vânturi aprige, sunt totuşi purtate de o cârmă foarte mică încotro hotărăşte vrerea cârmaciului. Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată puţin foc şi cât codru aprinde! Foc este şi limba, lume a fărădelegii! Limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi aruncă în foc drumul vieţii, după ce aprinsă a fost ea de flăcările gheenei. Pentru că orice fel de fiare şi de păsări, de târâtoare şi de vietăţi din mare se domoleşte şi s-a domolit de firea omenească, Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte. Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl, şi cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul. Nu este bine, fraţii mei, să fie acestea aşa.” (Iacov 3, 4-10)

Ideea este regăsită şi în Vechiul Testament: „Limbadulce este pom al vieţii, iar limba vicleană zdrobeşte inima” (Pilde 15, 4), „Inima înţeleaptă caută ştiinţa, iar gura celor nebuni se simte mulţumită cu nebunia” (Pilde 15, 14), „… cuvintelor tale fă jug şi cumpănă şi gurii tale fă-i uşă şi încuietoare. Ia aminte ca nu cumva să aluneci cu ea şi să nu cazi înaintea celui ce te pândeşte cu vicleşug” (Is. Sirah 28, 28-29).

Cine reuşeşte să-şi controleze cuvintele, acela este desăvârşit: „dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit” (Iacov 3, 2).

Creştinii care sunt bârfiţi, este necesar să continue să facă fapte bune, sperând în îndreptarea celor ce îi bârfesc: „Purtaţi-vă cu cinste între neamuri, ca în ceea ce ei acum vă bârfesc ca pe nişte făcători de rele, privind ei mai de aproape faptele voastre cele bune, să preamărească pe Dumnezeu, în ziua când îi va cerceta.” (1 Petru 2, 12)

Creştinii este necesar să evite bârfirea: „Din gura voastră să nu iasă niciun cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinţă, ca să dea har celor ce ascultă” (Efeseni 4, 29).

De asemenea, creştinii evită pe bârfitori, pentru a nu intra în certuri inutile: „Acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene, gâlcevi necurmate ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câştig. Depărtează-te de unii ca aceştia.” (1 Timotei 6, 4-5)


Citiţi şi:

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii

Practica lui SATYA, regula de aur a Adevărului

Aspecte oculte esenţiale referitoare la judecata critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare (prima parte)

 

yogaesoteric
2 aprilie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More