Războiul comuniștilor împotriva familiei (2)

Feminismul bolșevic

Citiţi prima parte a articolului

Reacția pe care este posibil să o avem când auzim pentru prima dată termenul „feminism” este că acesta s-ar referi la caracteristicile feminine, precum grație, blândețe, modestie, finețe, empatie și multe altele. În acest sens, cuvântul ar avea o conotație benefică, iar subconștientul nostru tinde să rămână cu această înțelegere. Rămânem oarecum mulțumiți că există o mișcare sau o școală care ajută femeile să își definească mai bine caracteristicile feminine și le susține în a deveni doamne cu clasă și stil, ceea ce, desigur, ar avea un imens efect benefic asupra întregii societăți.

De multe ori în istoria noastră recentă, cuvinte frumoase cu o conotație benefică precum egalitate, drepturi, feminism, emancipare, solidaritate, liniște etc., au fost folosite pentru a ascunde exact opusul acestora și pentru a crea mișcări politice de amploare, în care mase mari de oameni au fost înşelate pentru a le susține. Aceste mișcări politice au avut un impact nefast asupra societății și au îndrumat oamenii spre o continuă distrugere.

Una dintre aceste mișcări politice este comunismul. O alta este feminismul. Cele două sunt strâns legate între ele din moment ce feminismul a fost conceput, susținut și promovat de regimurile comuniste și susținătorii acestora.

Observăm astfel că pentru a înțelege corect adevăratul sens al acestor cuvinte este necesară cunoaşterea detaliilor. Egalitate în ce sens? Feminism egal feminitate? Emancipare cum, în detrimentul cui? Drepturile cine le împarte și cine îi dă acest drept? Liniște pentru cine?

Feminismul a început în Europa în secolul al XVIII-lea, când s-a militat pentru ca femeile să aibă aceleași drepturi precum bărbații în educație, locuri de muncă și politică. De-a lungul secolului al XIX-lea, spectrul comunist a început să sădească semințele distrugerii privind căsătoria tradițională și etica sexuală. Promotorii utopiei socialiste au fost o parte importantă a mișcării feministe din secolul al XIX-lea și au dat direcția pentru mișcările feministe radicale moderne.

François Marie Charles Fourier, denumit și „părintele feminismului”, a declarat că mariajul transformă femeile în proprietate privată. Un alt feminist, Robert Owen a blestemat căsnicia ca fiind malefică. În Franța, au fost înființate publicații feministe precum La Voix des Femmes, La Femme Libre, La Politique des Femmes, ale căror fondatori erau socialiști sau adepți ai lui Fourier. Aceste idei au fost moștenite și dezvoltate mai departe de alți feminiști și susținători ai socialismului, unul din ei fiind Karl Marx. Ideile acestuia au fost ulterior preluate și implementate de toate regimurile comuniste.

În anii de început ai revoluției ruse din 1917, politicienii și intelectualii bolșevici au început să aplice una din cele mai complexe strategii de destabilizare a societății și de preluare a puterii prin dezasamblarea, nivel după nivel, a celei mai importante celule sociale și economice a acesteia: familia. Din moment ce familia era văzută ca proprietate privată, aceasta a fost trecută în grija statului. Se promova ideea că soțiile sunt nişte ființe oprimate de soții lor și acuzate că sunt sclave care nu primesc venit pentru că au grijă de propriile familii. 

Prin politicile regimului bolșevic precum cea a „revoluției sexuale”, s-a creat ideea că femeile se puteau elibera oricând de opresiunea familiei și a copiilor nedoriți, dacă acestea ar munci pentru stat, unde ar fi egale cu bărbații, în loc să aibă o de familie, iar copiii ar fi crescuți tot de stat în creșe publice. În acest fel s-ar realiza „emanciparea” femeilor și sclavia ar dispărea. Astfel, după promovarea în prealabil a divorțurilor, funcția de întreținere a familiei pe care o aveau bărbații a fost preluată de stat prin crearea de programe de ajutor social și alte politici pentru mame singure și femei divorțate.

Bolșevicii au legiferat cea mai radicală versiune a emancipării femeii pe care socialismul avea să o ofere, Codul Sovietic pentru Mariaj și Familie. Bolșevicii au legiferat egalitatea în drepturi a femeilor şi a bărbaților în ceea ce privește educația, locul de muncă și politica, dar în același timp au legiferat distrugerea și denaturarea valorilor tradiționale care se află la baza noțiunilor de familie, soție, maternitate, paternitate, iubire, sex, feminitate, masculinitate, gospodărie etc. De asemenea, au fost legalizate avorturile, simplificat procesul de divorț și legalizată homosexualitatea. Sovieticii au proiectat, în noul cod al familiei, distrugerea acesteia.

Noile schimbări bolșevice ale codului familiei implicau ca valorile tradiționale să fie considerate ca fiind nefaste și rele. Familia era comparată cu instituția sclaviei sau cea a iobăgiei. Maternitatea era condamnată ca fiind o povară, o cruce grea pe care femeile erau obligate să o poarte, sau sursa infinită a dizgrației feminine, a umilinței și a dependenței. Mai mult, maternitatea nu mai era considerată ca fiind crucială în viața unei mame, ci „suplimentară”, și era de așteptat ca instinctul matern să se diminueze tot mai mult, din moment ce statul a creat creșe publice pentru creșterea copiilor. Mamele nu mai erau acum responsabile de creșterea propriilor copii, ci de crearea unei noi generații de proletari în slujba statului. Gospodărirea muncilor casnice era golită de valoare și detestată ca fiind „cea mai primitivă și cea mai grea muncă pe care o poate face o femeie”. Sexul se urmărea să fie accesibil oricând, tuturor, la fel de ușor precum ai bea un pahar de apă. 

Mașina de propagandă a bolșevicilor a promovat masiv astfel de situații, astfel că la acel timp, acestea nu mai erau considerate scandaloase ci familiare și normale.
La o lună după ce codul a fost ratificat, Lenin a spus că „au fost abolite toate restricțiile privind drepturile femeilor” și că asta a plasat Uniunea Sovietică în fața „tuturor țărilor civilizate, chiar și a celor mai avansate”.

Regimul bolșevic a acordat drept de vot femeilor în 1917, dar aceasta nu s-a făcut din grija pentru femei sau pentru egalitatea drepturilor dintre sexe. În viziunea regimului bolșevic, realizarea obiectivelor socialismului era posibilă doar prin participarea tuturor cetățenilor, indiferent dacă aceştia erau bărbați sau femei. Pentru comuniști, femeile reprezentau un procent destul de mare care nu era folosit și era lăsat în inerție.

Practic, acordând drept de vot femeilor, comuniștii și-au rezolvat multe probleme, precum: afișarea unei false imagini de libertate – cetățenii erau liberi să decidă prin vot, creșterea numărului de voturi, mai multă forță de muncă, mai multe resurse acumulate la colectiv datorită creșterii forței de muncă, acces la îndoctrinarea copiilor aflați în sistemul de educație al statului bolșevic, prin faptul că părinții nu mai aveau timp să se ocupe de ei.

Comuniștii s-au folosit de faptul că femeile nu aveau încă drept de vot și de alte câteva fenomene de ordin social pe care le-au exagerat, precum adulterul, prostituția, copiii ilegitimi, cu toate că ei înşiși erau vinovați de aceste aspecte. Au folosit o retorică atractivă precum libertate, egalitate etc. pentru a instaura haosul și ura în relațiile dintre bărbați și femei, a distruge natura feminină, natura masculină și sanctitatea familiei, scopul final fiind acela de a prelua puterea. Pentru comuniști, femeile nu au fost decât obiecte propagandistice și luptători în falsitatea unei cauze deghizate.

Mai mult, egalitatea pentru femei promovată de comuniști nu a fost niciodată îndeplinită. Niciodată, în niciun sistem comunist, femeile nu au avut majoritate în vârfurile puterii. Puținele femei care au avut funcții importante în partidele comuniste au fost în parte tot datorită bărbaților care le-au ajutat și susținut să ajungă în acele poziții și, pe de altă parte, datorită faptului că acestea și-au dedicat întreaga viață, cu orice preţ, pentru socialism și comunism. Majoritatea femeilor obișnuite, de rând, cărora li se predica feminismul, nu au avut niciodată șansa să ajungă în vârfurile puterii partidelor comuniste. În restul societății, când era vorba de locul de muncă, femeile erau la fel repartizate, în mare parte, în domenii specifice sexului feminin: în principal în acelea care erau orientate spre munca cu oamenii și mai puțin în cele care cereau un efort fizic crescut.

În 1920, Lenin îi spune Clarei Zetkin într-o conversație privind „chestiunea femeilor”: „Este important să îți jur din nou, sau să te las pe tine să juri că luptele noastre privind femeile este necesar să fie legate de obiectivul preluării puterii, de instaurarea dictaturii proletare? Aceasta este Alpha și Omega noastră din prezent. Este clar, destul de clar. Dar femeile oamenilor muncitori nu se vor simți irezistibil atrase să împărtășească luptele noastre pentru puterea statului, dacă prezentăm întotdeauna această cerere. Nu! Nu! Femeile să fie făcute conștiente de legătura politică dintre cererile noastre și propriile lor suferințe, nevoi și dorințe. Este important să realizeze ce înseamnă dictatura proletară pentru ele: egalitate completă cu bărbații în lege și în practică, în familie, în stat, în societate; un sfârșit al puterii burgheziei.”

Încă din 1920, pe lângă stabilirea egalității socialiste pentru femei, Lenin dorea să creeze o mișcare internațională feministă bazată pe teoria marxistă, în primul rând ca un mod de a se distinge dintre celelalte partide și în al doilea rând pentru că în viziunea lui, utopia socialistă a Internaționalei Comuniste și a partidelor sale nu ar fi fost completă. „Este important să creăm o mișcare internațională puternică a femeilor, pe o bază teoretică clară”, a început Lenin. „Nu există o bună practică fără teoria marxistă, acest aspect este clar. Este important să existe o distincție precisă între noi și toate celelalte partide. Este important să începem să o creăm de îndată. Fără asta, munca Internaționalei noastre și a partidelor sale nu este desăvârșită, nu poate fi niciodată desăvârșită.”

După 1920 și odată cu venirea lui Stalin la putere, regimul bolșevic s-a orientat spre un model economic mai productiv și profitabil, iar odată cu asta subvențiile acordate de stat pentru „emanciparea femeii”, precum creșe publice gratuite, cantine publice și ajutoarele sociale, au fost reduse semnificativ sau închise complet.

În aceste condiții, politicile libertăților sexuale și ale feminismului promovate de codul familiei din 1918 au generat o adevărată catastrofă demografică și socială: muncitorii, în majoritate femei care lucrau în aceste instituții sociale, au rămas deodată fără o sursă de venit și în imposibilitatea de a se susține singure. Creșele fiind închise, exista un mare număr de copii abandonați. Datorită ratei mari a divorțurilor exista totodată o rată crescută a sărăciei femeilor divorțate după împărțirea averii. Angajatorii preferau bărbați și nu femei, tocmai pentru că femeile aveau un cost de angajare mai mare conform legislației (concediu de maternitate plătit, femeile nu puteau munci pe timpul nopții, precum și restricțiile pentru mame și femeile însărcinate).

Până în 1936, realizând că statul nu își poate asuma rolul financiar și sustenabilitatea pe care o oferă o familie, acesta a revenit la politicile pro-familie, interzicând avortul, solicitând taxe substanțiale pentru divorț etc. Deşi codul familiei a suferit multiple revizii și modificări, guvernul stalinist nu a abandonat ideea de a „elibera femeile și bărbații de familie”. 

Astfel, politica stalinistă s-a orientat spre un nou model, acela de a demonta concepțiile tradiționale privind rolul celor două sexe în societate, cel feminin și cel masculin, și amestecarea acestora pentru a le distruge. În termeni moderni s-ar mai numi „stereotipuri convenționale de gen”. Această ideologie a fost introdusă pentru început în sistemul public sovietic de educație și în antrenamentul militar.

Pe timpul anilor 1920, sistemul de educație a fost criticat cu vehemență că nu era nici „nou”, nici „muncitoresc”, ci „burghez”. Situația s-a schimbat dramatic în 1930 când școala sovietică a devenit cel mai mare proiect sponsorizat de stat în prima jumătate a secolului XX, proiect care a fost construit pe respingerea rolurilor tradiționale de gen. Școala stalinistă era văzută ca un mare laborator social și o puternică unealtă de socializare și resocializare. Cele mai importante idealuri feministe au dobândit cea mai radicală formă instituționalizată.

Spațiul comun împărțit de băieți și fete și interacțiunile dintre aceștia au fost concepute pentru a-i împiedica pe copii să dobândească roluri de gen „burgheze” și „înapoiate” de la părinții lor, și să-i ajute să dezvolte „relații de gen socialiste”. Educatorilor și învățătorilor sovietici li se cerea să ajute proiectul pentru a demonta componentele sociale ale stereotipurilor convenționale de gen în școală, dar și în educația părinților de a nu mai crea „roluri de gen burgheze”, prin divizarea muncilor casnice în funcție de gen, de exemplu. În ceea ce privește fetele, politica de stat era de a permite „elementelor feminine oprimate” să se manifeste și să le descurajeze pe fete de a se întoarce la siguranța familiei și a casei.

Instituționalizarea noilor roluri de gen a mai atins o culme când antrenamentul militar a devenit obligatoriu și femeile au fost obligate să participe, de la egal la egal, la aceleași antrenamente și eforturi fizice precum bărbații. Astfel s-a mai adus o contribuție la reformularea concepțiilor de feminin sau masculin, noțiunea de soldat însemnând acum o sarcină împărțită atât de femei cât și de bărbați. Caracterul feminin a fost alterat mult, deoarece femeile erau acum încurajate să se considere „femei războinice prin sânge” și „mame prin datorie civică”.

În Vest, aceste politici feministe implementate în Rusia Sovietică aveau să aștepte până după al II-lea Război Mondial și începutul anilor 1960 pentru a fi puse în aplicare și promovate în întreaga lume occidentală.

Noul val de feminism înseamnă în principal crearea de haos și inversarea conceptelor de bază ale umanității de către socialiști și susținătorii acestora. Acesta ar include, printre altele: victimizarea femeilor, acuzarea neîncetată a sexului masculin de „supremație”, „patriarhat”, „misoginism”, „sexism”, „masculinitate toxică”, descurajarea pe scară largă a masculinității, extensia conceptului de egalitate până în punctul în care se distruge sistemul de merit – angajatorii sunt obligați să acorde întâietate egalităţii numărului de femei angajate în detrimentul excelenței unui posibil candidat de sex opus, să promoveze „fluiditatea de gen” – bărbații se pot considera femei chiar dacă sunt bărbați, iar femeile se pot considera bărbați chiar dacă sunt femei, folosirea transgenderismului ca pe o armă pentru promovarea unui ansamblu foarte autoritar şi foarte intolerant de atitudini care sunt mascate drept compasiune, supralegalizarea sexualității și a conceptelor de relaţii intime pe de o parte și încurajarea libertății sexuale pe de altă parte, legalizarea avorturilor până chiar în ultimele stadii ale sarcinii, deoarece femeile ar avea control asupra propriului trup, dar negând orice alte responsabilități etc.

Desigur, socialiștii împing în față aceste concepte și ideologii distorsionate, fară nicio bază științifică și ignorând complet calitățile fizice și psihologice ale celor două sexe, feminin și masculin.



Citiți și:

De unde vin și ce îi mână în luptă pe apologeții LGBTQ? Originile și scopul Noii Revoluții Sexuale 

«Discriminarea», «Intoleranța» și «Toleranța represivă» – concepte marxiste ale Școlii de la Frankfurt, care au reapărut altfel deghizate (I)

Feminismul bizar şi satanica Nouă Ordine Mondială

yogaesoteric

28 noiembrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More