Ştiați că există pe pământ locul acesta dumnezeiesc!? Pământul fericiților

În părțile Tivaidei, în pustia cea dinăuntru, era un pustnic cu numele Zosima, care a trăit patruzeci de ani în pustie și față de om nu a văzut. Acestuia i s-a descoperit că în lumea aceasta este și pământul fericiților. Iar el se ruga lui Dumnezeu, ziua și noaptea, ca să-i arate istoria lor și petrecerea fericiților.

Și odată i s-a trimis îngerul Domnului, zicând: „Zosima, omul lui Dumnezeu, s-a auzit rugăciunea ta și sunt trimis de la Dumnezeu ca să-ți poruncesc să te duci în Pământul fericiților, însă nu vei rămâne cu dânșii. Acum, scoală-te și pleacă!” Iar Zosima, mulțumind lui Dumnezeu, a ieșit din peștera lui și se ducea, neștiind drumul, numai prin povățuirea lui Dumnezeu.

A mers trei zile prin pustie, pe jos, după care a fost luat de o cămilă pe spatele său și dus nu se știe cât timp și ce distanță. Apoi s-a făcut cutremur mare și un vânt l-a purtat prin văzduh, lăsându-l pe marginea unui râu. A vrut să treacă râul, însă nu a putut. Atunci vede doi copaci mari, unul de o parte a râului și altul de cealaltă parte. Copacul s-a aplecat și l-a luat pe Zosima pe vârful lui și l-a trecut pe vârful celuilalt copac. Așa a trecut Zosima pe țărmul celălalt, unde era un câmp neted.

Aici s-a odihnit trei zile, după care vede pe un om șezând gol, se apropie de dânsul și i-a zis: „Bucură-te frate!”. Iar el i-a răspuns: „Darul lui Dumnezeu cu tine! Tu cine ești și cum ai venit aici?”.
Părintele Zosima îi spune cum a ajuns acolo, iar omul i-a spus: „Și eu cunosc că ești om al lui Dumnezeu, că nu era cu putință să treci norul și râul, fiindcă lățimea râului este de trei mile și adâncimea lui este până la iad: norul ajunge până la cer, iar tu ai venit aici din deșertăciunea lumii”.

Iar Zosima i-a zis lui: „De ce ești gol?”
Acela i-a răspuns: „Tu te bucuri că porți piele de oaie, și aceasta se strică de trupul tău, ci privește sus la cer, și vezi haina mea cum este!”
Iar Zosima privind la cer, a văzut fața lui ca soarele și haina lui ca fulgerul, și s-a temut foarte, zicând în sine că este Fiul lui Dumnezeu și a căzut la pământ.
Iar acela, ținându-l de mână, i-a zis: „Scoală, că și eu sunt unul din cei fericiți, și vino să mergem la Bătrâni”. L-a dus într-un loc unde erau popoare multe și acolo se aflau și Bătrânii.

Zosima, după ce a mai vorbit cu ei și s-a odihnit câteva zile, le-a cerut să-i scrie „istoria fericiților”. Bucuroși, au scris-o pe plăci de piatră cu unghiile de la mâini. Din ea Zosima a aflat următoarele: că trăiesc în locul acela de pe timpul Proorocului Ieremia, care a zis că cetatea Ierusalimului va fi dată în mâna închinătorilor la idoli. Părintele Riham, fiul lui Aminadam, a cerut poporului să-și scoată hainele, să nu mănânce pâine coaptă și să nu bea sicheră și să facă plângere mare și rugăciune, pentru ca Dumnezeu să nu-i dea în robie. Împăratul le-a cerut să se supună lui, dar ei au răspuns că ascultă numai de părintele lor Riham. Cei care nu s-au supus împăratului au fost închiși. Dar Dumnezeu a trimis pe îngerul Său, a luat acoperișul, i-a răpit din închisoare, i-a ridicat în văzduh și i-a adus până în locul acela.

Pământul acela rodește roade binemirositoare, iar roadele fiecărui copac erau mai dulci ca mierea; aceasta era hrana și băutura lor. Mâncau și beau apă o singura dată într-o zi (la ceasul al șaselea), fiecare avea câte un pom care-și cobora ramurile la ceasul al șaselea și mâncau din roadele lui și beau apă, după care pomii se ridicau.

Spunea că acolo „nu era vie, nici arătură, nici rucodelie de lemn sau de fier, nici case, niciun fel de zidărie, nici foc, nici cuțit, nici vânt greu”. Mai scria: „Unii dintre noi își iau femei până ajung să aibă doi fii și pe urmă se separă unul de altul și trăiesc în vremea care le-a mai rămas în curăție și feciorie. Unul dintre fiii lor se însoară, iar celălalt rămâne în feciorie, și nu este în noi număr de ani, de lună și săptămână. Dedesubtul pomilor ne este așternutul, căci cad frunzele pomilor și nu se strică și acestea ne sunt așternutul și acoperământul. Nu suntem goi, precum ne vezi cu trupul și nesocotești, ci avem îmbrăcămintea dreptății și nu ne rușinăm unul de altul. Cunoaștem pe toți drepții din lume și pe păcătoși, fiindcă în toate zilele vin îngerii și ne vestesc nouă faptele drepților și ale păcătoșilor. Pentru cei drepți ne bucurăm, iar pentru păcătoși ne mâhnim și ne rugăm lui Dumnezeu ca să se pocăiască și să plângă către Dumnezeu ca să le ierte păcatele lor. Iar când vine vremea postului, Patruzecimii, toți pomii încetează din roadele lor, și ne plouă Dumnezeu mană din cer (pe care a plouat-o și părinților noștri) – atunci cunoaștem că s-a schimbat vremea anului. Iar când vine Paștele, atunci își dau pomii roadele cele cu bun miros și atunci cunoaștem că este începutul anului celui nou și priveghem trei zile, pentru Învierea Domnului.

Nu există la noi nedreptate sau ispite, nici boli trupești, ci este pace, unire multă și dragoste… Vremea vieții noastre este de trei sute șaizeci de ani, iar ziua sfârșitului nostru ne-o arată îngerul. Când vine îngerul și anunță sfârșitul cuiva pentru a chema sufletul la cer, atunci cel care este chemat este condus de către bătrâni și tot poporul și de înger la locul de îngropare, luându-și rămas bun prin îmbrățișări și sărutarea tuturor, sărutându-l și îngerul. Iar pentru că nu au niciun fel de unelte, îngerul este cel care face coșciugul și groapa. Apoi sufletul este condus prin văzduh la cer de îngeri, în cântări de îngeri și de oameni.

După ce au terminat de scris cum este așezarea și viețuirea lor, i-au dat plăcile de piatră lui Zosima și l-au însoțit la plecare până la copacul cel mare de pe malul râului. S-a întors Avva Zosima la peștera sa pe același drum și întocmai cum plecase purtat de vânt prin văzduh, apoi pe spatele unei cămile și a mers și pe picioare, timp de 40 de zile în total, cât a durat călătoria sa.”

Sf. Dimitrie al Rostovului, Povestire dureroasă și Pământul fericiților

Citiţi şi:
Călătorie spre fericire (I) – Ce este fericirea?
Shambala, cea plină de splendoare

yogaesoteric
11 septembrie 2021