Ai nevoie de un timp doar pentru tine: Experţii spun că 15 minute de solitudine, zilnic, reduc stresul şi anxietatea

 

O viață trăită în ritm alert te poate face să te simți mai mereu obosit, iar stresul provocat de muncă sau alte probleme poate avea un impact negativ asupra sănătății fizice și mentale. Conform unor studii recente, 15 minute de timp pe care să-l acorzi doar pentru tine, zilnic, pot ajuta în gestionarea stresului și a anxietății.

Studiul coordonat de Universitatea din Rochester a inclus patru experimente diferite. Cercetătorii au analizat datele obținute după ce un grup de peste 350 de persoane au fost rugate să petreacă ceva timp singure. Conform rezultatelor experimentelor, acest exercițiu poate ajuta indivizii să trăiască un sentiment de calm și liniște, indiferent dacă cele 15 minute sunt petrecute în meditație sau citind o carte.

A petrece o perioadă de timp în solitudine, în special atunci când este o alegere personală, poate diminua semnificativ furia, anxietatea și stresul. Există însă și un dezavantaj al acestui exercițiu: sentimentul de singurătate care, adeseori, se instalează după 15 minute. Cercetătorii sugerează că o soluție pentru a contracara acest neajuns sunt gândurile benefic orientate.

Thuy-vy Nguyen, cel care a condus studiul, a declarat: „Un set de studii sugerează că oamenii pot folosi solitudinea, sau alte variante de a petrece un timp singuri, pentru a-și armoniza stările afective – pentru a deveni liniștit după o perioadă de agitație, calm după un episod de furie sau centrat și liniștit când se dorește aceasta.”

Oamenii gândesc deseori despre solitudine că este „plictisitoare” și „neinteresantă”, iar singurătatea afectează negativ sănătatea oamenilor în zilele noastre mai mult decât fumatul. Studiul a stabilit că 15 minute petrecute în solitudine ne pot ajuta să facem față stresului și anxietății, și, de asemenea, ne pot ajuta să găsim pacea interioară.

Studiul efectuat asupra timpului „pentru tine”

În primul experiment, 114 persoane au fost rugate să petreacă singure un timp de 15 minute. Aceasta a redus stări emoționale active benefice, precum entuziasmul și interesul, comparativ cu 15 minute petrecute conversând cu cineva. După ce au răspuns la un chestionar, participanții au fost, de asemenea, „mai puțin susceptibili să simtă emoții active nefaste”, cum ar fi stresul, iritabilitatea sau tendința de a jigni.

În al doilea experiment, cei 108 participanți fie au meditat la propriile gânduri, fie au citit o carte, timp de 15 minute. Apoi au relatat că s-au simțit mai calmi și mai relaxați. Cu toate acestea, participanții au spus și că „s-au simțit mai singuri și mai triști”, aspecte care au fost abordate în cel de-al treilea experiment. Orientarea gândirii către aspecte benefice este de mare ajutor în gestionarea unor posibile gânduri nefaste, în special a celor legate de starea lor pasivă.

În cel de-al patrulea experiment, 173 de persoane au petrecut 15 minute pe zi în singurătate, timp de o săptămână, apoi o altă săptămână fără a petrece timp singure. În ambele cazuri, grupul a fost rugat să țină un jurnal.

În timp ce două treimi dintre participanți au petrecut cele 15 minute gândind sau făcând planuri, cel puțin unul din șapte nu a făcut nimic. Ceilalți s-au concentrat pe respirație sau pur și simplu au privit împrejurimile.

Participanții care de fapt nu doreau să petreacă timp în singurătate au răspuns în chestionar că au făcut aceasta doar „pentru că mi s-a spus să fiu singur”. Nu este surprinzător faptul că, exact aceleași persoane au raportat o satisfacție a vieții mai scăzută după experiment. Ceilalți care au ales să fie singuri, au relatat că „s-au bucurat de timpul petrecut cu sine”, au simțit mai puțin stres și au fost mult mai mulțumiți de viața lor, după experiment.

Studiul, care a fost publicat în Personality and Social Psychology Bulletin, a concluzionat că timpul petrecut în singurătate poate ajuta la reducerea stărilor de „excitare maximă” atât benefice cât și nefaste, cum sunt entuziasmul sau furia. De asemenea, amplifică stările benefice de „excitare scăzută”, experimentate atunci când există un grad mai mic de emoție, precum în cazul stărilor de liniște sau relaxare.

După cum au împărtășit autorii: „Această cercetare a confirmat faptul că solitudinea a diminuat stările benefice de excitare puternică, precum entuziasmul”. Ei au adăugat că, „Deși poate că nu este de dorit ca o emoție benefică să scadă în intensitate, există momente în care suprasolicitarea și excitația pot fi excesive, astfel încât o «potolire» poate fi de binevenită și plăcută, mai ales atunci când, de exemplu, ne dorim să mergem la culcare.”

Cercetătorii au arătat, de asemenea, că, în conformitate cu studiile lor, solitudinea poate ajuta la dezamorsarea stărilor negative de „puternică excitație” și astfel, indivizii sunt „mai puțin furioși și anxioși”, după 15 minute petrecute în singurătate. Echipa a concluzionat: „Solitudinea poate ajuta și în acest fel. De asemenea, singurătatea îi face pe oameni mai relaxați și mai calmi, în funcție de situație.”

Sfaturi pentru a face față stresului și anxietății

Dacă vă simțiți copleșiți și stresați, aplicați aceste chei pentru a face față anxietății:

1. Faceți mai multe exerciții fizice sau, și mai bine, practicați zilnic HATHA YOGA – Pe lângă faptul că vă ajuta să vă păstrați în formă, practica unei rutine „non-obsesive” de exerciții fizice vă poate ajuta să vă îmbunătățiți starea de spirit, stima de sine, să vă creșteți nivelul de energie și să reduceți stresul. Atunci când faceți exerciții fizice, în trup se eliberează substanțe chimice numite endorfine care induc sentimente euforice.

2. Dormiți suficient – Dacă nu dormiți suficient în timpul nopții, se pot amplifica sentimentele de stress, furie, tristețe și epuizare, deci, asigurați-vă că vă odihniți șapte sau opt ore zilnic.

3. Urmăriți să nu vă lăsați pradă îngrijorării – Anxietatea poate provoca „îngrijorare excesivă, nervozitate, groază, deranjamente stomacale sau dificultăți de respirație” iar pentru a gestiona acest sentiment copleșitor, este necesar mai întâi să recunoașteți situația în care vă aflați. Poate că acum vă simțiți neajutorat, dar nu uitați că anxietatea va dispărea în cele din urmă.


Citiți și:

Sfaturi utile pentru o gestionare eficientă a stresului (I)

Te simţi adeseori copleşit de viaţă? Nu ai niciodată timp liber? Află de ce

Sfaturi utile pentru aceia care aspiră să folosească într-un mod înţelept timpul
 

yogaesoteric
2 iulie 2018

 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More