India și Pakistan se înfruntă: Cine a câștigat și de ce?

În cea mai mare luptă aeriană de după al Doilea Război Mondial, doi rivali cu arme nucleare testează limitele conflictului și ale descurajării – cu câteva surprize uluitoare.

India și Pakistanul au schimbat focuri de-a lungul Liniei de Control (LoC) din Kashmir timp de mai bine de o săptămână, reaprinzând unul dintre cele mai instabile focare militare din lume. Ultima escaladare vine în urma acuzațiilor reciproce de sabotaj.

New Delhi susține că militanții implicați într-un atac anterior din Kashmir au fost antrenați și înarmați de Islamabad. La rândul său, Pakistanul acuză India că nutrește ambiții expansioniste de a cuceri întregul Kashmir.

Deși astfel de poziționări politice sunt familiare, contururile militare ale acestei runde de conflict nu sunt. Pentru prima dată în era modernă, două puteri aproape egale, în special în ceea ce privește puterea aeriană, s-au angajat într-un conflict deschis.

Comparațiile cu Ucraina sunt înșelătoare: Rusia, care deține arme nucleare, se bucură de o superioritate militară clară și poate izola o mare parte a societății sale de consecințele războiului. În contrast, India și Pakistanul dispun de forțe aeriene avansate și dețin arme nucleare, cu paritate tehnologică în multe domenii convenționale. Rezultatul este un impas cu miză mare, la un pas de catastrofă.

O istorie scrisă în ciocniri

De la divizarea lor în 1947, India și Pakistanul au purtat multiple războaie și s-au angajat în nenumărate ciocniri. Chiar în anul creării lor, Pakistanul a profitat de haosul post-divizare pentru a trimite miliții tribale în Kashmirul cu majoritate musulmană, condus atunci de un maharajah hindus. Războiul din 1965 a urmat un scenariu similar și s-a încheiat în același mod. Deși Pakistanul a evitat pierderile teritoriale, a suferit înfrângeri clare pe câmpul de luptă.

Războiul de eliberare din Bangladesh din 1971 a marcat cea mai devastatoare pierdere a Islamabadului. Marina pakistaneză a fost distrusă, peste 90.000 de soldați au fost capturați, iar Pakistanul de Est a fost separat pentru a forma Bangladeshul independent. Conflictul din Kargil din 1999 – de amploare limitată – s-a încheiat din nou de-a lungul LoC. În ciuda câștigurilor inițiale ale Pakistanului, acesta a fost obligat să se retragă sub presiunea SUA. O altă confruntare majoră a urmat în 2001-2002.

Se conturează un model clar: aceste războaie încep și se termină pe un teren familiar, dar Pakistanul iese de fiecare dată slăbit. Demografia, stocurile militare, capacitatea economică și geografia sunt toate în favoarea Indiei.

Un aspect crucial este faptul că testul nuclear efectuat de Islamabad în 1998 nu a reușit să instaureze echilibrul strategic creat odinioară de politica de descurajare din timpul Războiului Rece. În schimb, cele două țări s-au instalat într-o „zonă gri” precară, în care schimburile scurte și dure evită să treacă linia nucleară, dar se apropie periculos de aceasta.

Un echilibru dezechilibrat

India se bucură de superioritate militară în aproape toate categoriile – de la echipamente și efective militare până la producția internă de armament. Populația sa este de 1,42 miliarde de locuitori, comparativ cu 245 de milioane în Pakistan.

PIB-ul său este de 11 ori mai mare. Aceste disparități permit achiziționarea de armament mai scump și fabricarea de arme mai performante. India dispune de efective active și de rezervă de două ori mai mari decât Pakistanul.

Pentru a compensa acest decalaj, Pakistanul se bazează în mare măsură pe forța sa nucleară de descurajare și se concentrează pe menținerea parității în aer. În timp ce India deține de două ori mai multe sisteme de arme și de 10 ori mai multe vehicule blindate, diferența este mai mică în ceea ce privește puterea aeriană.

Nu este o întâmplare: Islamabad a acordat prioritate capacităților forțelor aeriene, investind în aeronave de calitate, sisteme radar și instruirea piloților.

Lupta aeriană: cum se compară forțele aeriene ale celor două țări

Flota Indiei include avioane franceze Rafale echipate cu radare AESA, care oferă camuflaj, urmărire superioară a țintelor și rezistență la bruiaj. De asemenea, operează peste 300 de avioane rusești Su-30 și MiG-29, puternice și manevrabile, dar împiedicate de sistemele radar PESA învechite, care limitează angajamentul pe distanțe lungi.

Unele avioane indiene MiG-21 și Mirage-2000 rămân în serviciu, deși sunt programate pentru retragere. Un aspect crucial este faptul că India operează și avioane rusești A-50 AWACS modernizate cu radare israeliene ELM-2090, care îi permit să detecteze avioane de luptă non-stealth la 400-450 de kilometri (km), mai mult decât dublul razei de acțiune a avioanelor de luptă standard.

Pakistanul ripostează cu avioane JF-17 și J-10C fabricate în China. Deși mai ieftine, aceste modele de export sunt echipate cu radare AESA și lansează rachete PL-15 BVR cu o rază de acțiune estimată la 150-200 km, ceea ce le plasează la egalitate sau înaintea multor avioane de vânătoare indiene. Pakistanul operează și avioane F-16 vechi, comparabile cu MiG-29 ale Indiei, și utilizează avioane AWACS Saab 2000 Erieye suedeze, mai puțin performante decât cele indiene, dar totuși eficiente.

Cea mai mare confruntare aeriană de după al Doilea Război Mondial

Această rundă de conflict a fost determinată în mare parte de confruntări aeriene, cu mișcări terestre și artilerie limitate, precum și de atacuri cu drone kamikaze – Harops israeliene de partea indiană și Bayraktars turcești de partea pakistaneză.

În perioada 8-9 mai, Pakistanul ar fi doborât cinci avioane indiene, inclusiv trei Rafale, anunțând ulterior că a doborât șase avioane – cea mai mare luptă aeriană de după al Doilea Război Mondial. Ce a ieșit în evidență a fost utilizarea în masă a rachetelor cu rază de acțiune dincolo de raza vizuală într-un context de relativă paritate militară.

New York Times (NYT) a raportat că cel puțin două avioane indiene au fost doborâte. Resturile găsite pe teritoriul indian confirmă pierderea a cel puțin patru avioane: trei Rafale, un MiG-29 și un Su-30. Resturile rachetelor chinezești PL-15 sugerează că acestea au fost lansate de avioane pakistaneze JF-17 sau J-10C.

Un înalt oficial al serviciilor de informații franceze, într-o declarație pentru CNN, a confirmat pierderea a cel puțin unui avion Rafale, marcând prima pierdere în luptă a acestui avion de vânătoare avansat la nivel mondial.

Atacurile inițiale ale Indiei au folosit rachete de croazieră franceze SCALP/Storm Shadow lansate de avioane Rafale, ceea ce a obligat avioanele de vânătoare să se aventureze în apropierea spațiului aerian pakistanez. Lipsa pierderilor confirmate ale Pakistanului sugerează că avioanele sale au rămas adânc în teritoriul prietenos, zburând probabil în modul silențios pentru radar sau folosind terenul muntos ca acoperire.

AWACS-urile pakistaneze ar fi putut transmite date de țintire avioanelor de vânătoare, permițând lansarea rachetelor fără a fi detectate de radar. În faza finală de apropiere, radarul de bord al PL-15 ar fi preluat controlul, ghidând racheta în mod independent.

De remarcat că, de data aceasta, spre deosebire de confruntările anterioare, Pakistanul pare să fi ieșit învingător în fața adversarului său superior din punct de vedere convențional, „dezvăluind slăbiciunile forțelor aeriene indiene”.

Recent, viceprim-ministrul pakistanez Ishaq Dar, în discursul său în fața Adunării Naționale, a declarat: „Forțele noastre aeriene au făcut națiunea mândră”, menționând că „mult-lăudatele avioane Rafale au eșuat lamentabil, iar piloții indieni s-au dovedit a fi complet incompetenți”.

Escaladare fără victorie

India a răspuns cu lovituri asupra bazelor aeriene militare pakistaneze. Imaginile din satelit arată pagube la centrele de control, piste, instalații radar și adăposturi fortificate pentru avioane, dar nu există confirmări privind pierderea unor avioane. Pakistanul a ripostat cu foc asupra bazelor aeriene și depozitelor de arme indiene. Afirmațiile potrivit cărora Islamabadul ar fi distrus sistemele S-400 ale Indiei rămân neconfirmate.

India s-a bazat pe drone israeliene Harop și rachete de croazieră BrahMos – arme supersonice, maritime și de atac terestru derivate din sistemul rus Yakhont. Acestea sunt dificil de interceptat și extrem de precise. Pakistanul, între timp, a lansat rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, precum Fattah (raza de acțiune de 150 km) și Hatf (70 km), precum și drone turcești Bayraktar.

Poziția strategică a Indiei rămâne ancorată în Doctrina Cold Start (CSD), concepută pentru a permite lovituri rapide și convenționale în interiorul Pakistanului fără a declanșa represalii nucleare. CSD prevede grupuri de luptă integrate care lansează atacuri în termen de 48-72 de ore, lovind ținte militare, nu civile. Ca răspuns, Pakistanul a desfășurat arme nucleare tactice Nasr/Hatf pentru a descuraja astfel de incursiuni.

Tensiuni la limită

Ambele guverne se confruntă cu presiuni interne crescânde pentru escaladare. În India, administrația prim-ministrului Narendra Modi se bazează pe un naționalism hindus radical, care lasă puțin spațiu de retragere. În Pakistan, armata rămâne forța politică dominantă și poate considera escaladarea ca o salvare politică în contextul turbulențelor economice și al instabilității post-lovitură de stat care a urmat demiterii prim-ministrului Imran Khan în 2022.

Deși a fost anunțat oficial un armistițiu, ambele părți s-au acuzat reciproc de încălcarea acordului, sugerând că un ciclu de represalii ar putea continua pentru o perioadă mai lungă înainte de a se ajunge la un punct de inflexiune decisiv. Drumul către escaladare este semănat cu obstacole, nu în ultimul rând pentru că ambele părți dispun de arme nucleare. Doctrina nucleară în evoluție a Pakistanului rămâne deliberat ambiguă, ceea ce face ca pragul pentru prima utilizare a armelor nucleare să fie neclar. Orice încercare a Indiei de a viza obiective strategice sau de a lansa o invazie mai profundă ar putea provoca o reacție rapidă și imprevizibilă. Lipsa adâncimii geografice a Pakistanului amplifică sentimentul său de vulnerabilitate.

Nu va fi o victorie ușoară – chiar și fără un război nuclear

Ambele armate sunt redutabile. India are avantajul pe hârtie, dar granița Pakistanului cu China complică ecuația. Beijingul nu are niciun interes să vadă India dominând Kashmirul sau rupând Coridorul Economic China-Pakistan (CPEC), care constituie o arteră cheie în ambițioasa inițiativă multcontinentală a Beijingului, Belt and Road Initiative (BRI). Dacă India încearcă să cucerească întregul Kashmir sau să blocheze accesul terestru al Chinei, intervenția chineză este foarte probabilă. Chiar și fără implicarea unei terțe părți, un război pe scară largă ar fi dezastruos. Niciuna dintre părți nu are șanse să obțină câștiguri teritoriale decisive. Pierderile umane și financiare ar rivaliza cu cele ale războaielor mondiale. Și, având în vedere că ambele națiuni sunt guvernate de structuri politice fragile, niciuna nu ar putea absorbi astfel de pierderi într-un conflict convențional prelungit.

În cele din urmă, riscul nu este doar acela al unui război, ci al unui război care ar putea scăpa de sub controlul oricui.

Citiți și:
Statul Profund Globalist are nevoie de un război între Pakistan și India
„De ce război? Niciodată”

 

yogaesoteric
18 mai 2025