Pământul, un magnet galactic

 

Pământul, această planetă „miracol”, a treia a Sistemului Solar, s-a format în urmă cu 4,56 miliarde de ani. Structura internă, particularităţile fizico-chimice ale elementelor care compun planeta, alături de radiaţiile cosmice şi vântul solar, determină existenţa unor proprietăţi fizice ale Terrei, cum ar fi gravitaţia, presiunea, căldura, radioactivitatea şi magnetismul. Toate aceste proprietăţi fac din planeta noastră un corp cosmic unic, o planetă vie.

Magnetismul este una dintre principalele proprietăţi fizice ale Pământului, fiind, potrivit științei actuale, rezultatul mişcării materiei aflate în stare lichidă în nucleul extern, ce este alcătuită predominant din fier (85%). Diferenţa de temperatură (3500°C la contactul cu mantaua şi 4000°C la contactul cu nucleul intern) şi de presiune, precum şi mişcarea de rotaţie a Pământului, fac ca această mişcare a materiei să ia forma unor curenţi de convecţie. Magnetismul face ca planeta noastră să se manifeste ca un uriaş magnet, fiind înconjurat la exterior de un câmp magnetic numit „magnetosferă”. Liniile de forţă ale magnetosferei converg în cei doi poli magnetici, de nord şi de sud, extinzându-se în jurul Pământului pe o distanţă ce variază între 1000 şi 60.000 de kilometri, asimetria fiind determinată de direcţia şi intensitatea vântului solar.

Câmpul magnetic acţionează ca un înveliş protector al Pământului, deviind cea mai mare parte a fluxurilor de particule cu sarcină electrică transportate cu viteză foarte mare de vântul solar. Acele particule care nu sunt deviate sunt reţinute în două centuri din jurul Pământului, numite centurile de radiaţie Van Allen.

În anul 2000, Agenţia Spaţială Europeană (ESA – European Space Agency) a lansat misiunea CLUSTER, pentru studiul câmpului magnetic al Pământului. Chiar în acest moment, patru sonde spaţiale, dotate cu dispozitive special construite pentru acest scop, scanează de la o distanţă de aproximativ 19.000 de kilometri, de pe orbite polare, magnetosfera Pământului, oferind informaţii esenţiale în înţelegerea felului în care se comportă planeta noastră în spaţiu.

Axa magnetică şi polii

Câmpul magnetic al Pământului prezintă trei componente de bază: axa magnetică, polii magnetici şi ecuatorul magnetic.

Axa magnetică este o linie invizibilă care uneşte cei doi poli magnetici ai Pământului. Valoarea actuală a unghiului pe care-l formează această axă cu axa de rotaţie este de 11,5.

Polii magnetici sunt punctele unde axa magnetică intersectează suprafaţa terestră. În 2005, Polul Nord magnetic avea coordonatele 82,7° latitudine Nord şi 114, 4° longitudine Vest, în insula Ellesmere din Canada, iar Polul Sud magnetic avea coordonatele 64,5° latitudine Sud şi şi 137,7° longitudine Est, pe teritoriul antarctic (Ţinutul Adelie).

Ecuatorul magnetic este plasat la jumătatea distanţei dintre cei doi poli magnetici ai Pământului, iar unghiul pe care-l formează cu Ecuatorul geografic este apropiat ca valoare de cel format de axa magnetică cu axa de rotaţie.

Magnetismul şi busola

Existenţa câmpului magnetic terestru a impus găsirea unui instrument adecvat, necesar orientării geografice şi navigaţiei, ridicărilor topografice, realizării hărţilor şi prospecţiunilor geologice. Astfel, încă din Antichitate, în China a fost inventată busola, care era folosită în scopuri militare, pentru orientarea trupelor şi întocmirea hărţilor. Ulterior, călătorii arabi au adus busola în Europa, unde navigatorii au perfecţionat-o pentru a-i ajuta în marile lor călătorii.

Intensitatea câmpului magnetic scade de la poli spre Ecuator!

Alte elemente care caracterizează magnetismul sunt:
• Înclinaţia magnetică este dată de valoarea unghiului format de planul acului magnetic cu suprafaţa terestră (orizontala locului), aceasta fiind de 0° la Ecuator şi de aproximativ 90° la poli. Fenomenul este determinat de curbura Pământului şi de tendinţa acului magnetic al busolei de a se orienta spre Polul Nord (polul de atracţie).

• Declinaţia magnetică este dată de valoarea unghiului format de meridianul magnetic cu meridianul geografic. Declinaţia magnetică poate fi vestică (atunci când direcţia meridianului magnetic indicat de acul busolei se desfăşoară la vest de direcţia meridianului geografic) sau estică (atunci când direcţia meridianului magnetic indicat de acul busolei se desfăşoară la est de direcţia meridianului geografic).

• Intensitatea câmpului magnetic scade de la poli (circa 70.000 gamma) spre Ecuator (25.000 gamma), valoarea medie anuală fiind de circa 35.000 gamma (gamma – unitate de măsură a radiaţiei provocată de undele electromagnetice cu frecvenţe foarte mari). Intensitatea câmpului magnetic prezintă anomalii locale sau regionale determinate de prezenţa în scoarţa terestră a unor minerale (fierul determină creşteri ale intensităţii câmpului magnetic, în schimb sarea determină valori mai mici faţă de medie). La nivel planetar sunt înregistrate atât variaţii diurne, cât şi variaţii periodice (de 11 ani, cca 180 de ani etc.) corelate cu ciclurile activităţii solare.


Citiți și:

O descoperire uluitoare! Pământul este înconjurat de un eficient scut invizibil 
Câmpul magnetic al Pământului se modifică, astfel încât polii s-ar putea inversa 

 

yogaesoteric
6 decembrie 2018


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More