Cum este posibilă Marea Resetare: 5 experimente psihologice folosite la controlul lumii

De doi ani și jumătate vedem în jurul nostru modificări radicale de comportament. Societatea din 2022 nu mai seamănă deloc cu cea din 2019. Cum a fost posibilă o asemenea schimbare teribilă a omenirii?

Cum este posibilă instaurarea unei Noi Ordini Mondiale CONTRARĂ firii umane?

Lumea e un loc derutant. Oamenii fac acțiuni care n-au nici un sens, se gândesc la aspecte care nu se bazează pe realitate, îndură situații pe care nu sunt obligați să le îndure și îi atacă violent pe cei care le atrag atenția asupra acestor fapte.

Dacă v-ați pus întrebarea „De ce?”, atunci aici ați putea afla răspunsul.

Orice cititor ocazional al peisajului mediatic alternativ ajunge să descopere măcar o referință despre Stanley Milgram, despre Philip Zimbardo sau despre „Experimentul Asch”.

Disonanța cognitivă”, „difuzarea responsabilității” și „neputința dobândită” sunt expresii care circulă în mod frecvent. De unde vin ele și ce înseamnă?

Ei bine, iată experimentele psihosociale care ne dau informații despre modul în care gândesc oamenii. Mai mult de atât, ele explică de fapt cum funcționează lumea noastră modernă și cum am ajuns în această situație catastrofală.

  1. Experimentul Milgram

Să începem cu cel mai faimos.

Experimentul: Începând cu anul 1963, profesorul în psihologie de la Yale, Stanley Milgram, a realizat o serie de experimente, cunoscute astăzi sub numele de Experimentele de Obediență Milgram.

Cadrul este simplu. Subiectului A i se cere să realizeze un test de memorie pe subiectul B și să îi administreze șocuri electrice atunci când acesta săvârșește erori.

Desigur, subiectul B nu e real, nici șocurile electrice.

În schimb, la experiment participă, pe post de „subiect B”, actori care se plâng și se vaită, cerând ajutorul sau simulând pierderea cunoștinței, în timp ce subiectul A este încurajat să continue să le administreze șocuri.

Marea majoritate a subiecților A au mers mai departe cu testul, continuând să administreze șocuri, în ciuda suferinței „Subiecților B”.

Concluzia: În articolul său despre acest experiment, Stanley Milgram a inventat termenul „difuzarea responsabilității”, descriind procesul psihologic prin care o persoană se poate scuza sau justifica pentru răul pe care îl face alteia, considerând că nu este cu adevărat vina sa, că nu va fi trasă la răspundere, sau că nu avea de ales.

Aplicația: Aproape nelimitată. Toate instituțiile pot folosi acest fenomen pentru a exercita presiuni asupra oamenilor ca să acționeze împotriva propriului lor cod moral.

Armata, poliția, personalul medical – oriunde există o ierarhie sau o autoritate percepută, oamenii vor fi victimele difuzării propriei lor responsabilități.

Observație: A fost făcut un film decent despre Milgram și reacțiile pe care le-a provocat, numit „Experimenter”.

În ultimii ani, au fost exprimate critici importante la adresa acestui experiment, cu articole publicate în presa corporatistă care atacau rezultatele și metodologia folosită, și cu noi „cercetători” care susțineau că experimentul „nu dovedește ceea ce se crede”.

  1. Experimentul Pușcăriei de la Stanford

Experimentul: Ceva mai puțin faimos decât experimentul lui Milgram este experimentul realizat de Philip Zimbardo realizat la Universitatea Stanford, în 1971.

Experimentul a creat o închisoare falsă pe durata unei săptămâni, cu un grup de subiecți desemnați să fie „gardieni” și un alt grup de „deținuți”. Ambelor grupuri le-au fost date uniforme corespunzătoare, iar „deținuților” și câte un număr. A fost instituit un set întreg de reguli și proceduri.

Pe scurt, de-a lungul unei săptămâni, „gardienii” au devenit tot mai sadici, aplicând pedepse „deținuților recalcitranți” și recompensându-i pe „deținuții cuminți”, pentru a urmări să-i dezbine.

Numeroși „deținuți” au suferit pur și simplu abuzuri teribile și au apărut bătăi interne între „turbulenți” și „obedienți”.

Deși nu este un experiment în adevăratul sens al cuvântului (nu a existat o ipoteză care să fie confirmată și nici un grup de control), studiul dezvăluie modele de comportament interesante la subiecți.

Concluzia: „Gardienii” au devenit sadici. „Deținuții” au devenit „supuși”. Toate acestea în ciuda absenței oricărei autorități legale și lipsei oricărei obligativități pentru studenți de a rămâne.

Dacă le dai oamenilor putere și îi dezumanizezi pe cei de sub ei, oamenii sfârșesc prin a deveni sadici.

Dacă îi bagi pe oameni la închisoare, oamenii vor acționa ca într-o închisoare.

Pe scurt, oamenii acționează după cum sunt tratați.

Aplicația: Și de data aceasta, nelimitată. Am văzut de-a lungul întregii pandemii: dacă începi să le impui oamenilor niște reguli, majoritatea le va accepta și respecta, acuzând minoritatea că refuză să coopereze.

Forțelor de poliție din lumea întreagă le-au fost date deodată puteri sporite, iar acestea au abuzat de ele prompt, deoarece, în concepția lor, nemascații și nevaccinații nu erau oameni.

  1. Experimentul Asch

Iată un experiment mai puțin brutal decât cele ale lui Milgram și Zimbardo, însă cu rezultate probabil mai tulburătoare.

Realizat pentru prima oară de Solomon Asch în anii 1950, cadrul experimentului este simplu: se pun laolaltă un subiect real și un grup de subiecți falși. Pe rând, subiectului real și celor falși li se adresează o serie de întrebări cu opțiuni de răspuns multiple, dar al căror răspuns este de fiecare dată simplu și evident. TOȚI subiecții falși dau răspunsuri FALSE.

Problema este de a afla dacă subiectul real își va menține răspunsul corect, sau va începe să se conformeze grupului.

Concluzia: Deși majoritatea persoanelor și-au menținut răspunsul corect, „rata de eroare” în grupul experimental a fost totuși de 37%, față de 1% în grupul de control.

Aceasta înseamnă că 36% dintre subiecți au sfârșit prin a-și modifica răspunsurile pentru a fi în rând cu majoritatea, deși ȘTIAU că aceasta greșește.

Circa o treime dintre oameni vor simula că și-au schimbat opinia din grija de a fi în conformitate.

Sau, și mai alarmant, își vor modifica realmente convingerile dacă sesizează că sunt în minoritate.

Aplicație: Sondajele măsluite sau inventate, falsificarea numărării voturilor, conturile de „boți” pe rețelele de comunicare virtuală, campaniile înșelătoare sau manipulatoare. Există o sumedenie de instrumente care pot fi folosite pentru a crea un fals consens sau o majoritate măsluită.

Observație: Experimentul a fost realizat de milioane de ori în zeci de forme, dar probabil descoperirea cea mai interesantă este că plasarea doar a unei singure persoane în grup care să fie de acord cu subiectul real a redus Conformitatea cu 87%.

Oamenii detestă să fie voci singulare, dar acceptă să fie în minoritate, dacă au parte de un sprijin cât de mic. Este bine de știut.

  1. Experimentul disonanței cognitive al lui Festinger

Este cel mai puțin cunoscut experiment dintre toate, însă este cel mai fascinant.

Experimentul: În 1954, Leon Festinger a conceput un experiment pentru a evalua fenomenul disonanței cognitive. Cadrul său este foarte simplu.

Unui subiect i se dă de îndeplinit o sarcină plictisitoare și repetitivă (inițial: întoarcerea unor piese din lemn pe o masă, dar ulterior experimentul a fost recreat și cu alte sarcini).

După ce sarcina este terminată, subiectul este instruit să meargă și să îl pregătească pe subiectul următor (de fapt un asistent) pentru îndeplinirea sarcinii, mințindu-l și spunându-i cât de interesantă este aceasta.

În acest moment, subiecții sunt separați în două grupuri: unul primește 20 de dolari pentru a minți, celălalt doar 1 dolar.

Acesta este de fapt experimentul real.

Concluzia: După ce i-au mințit pe falșii subiecți și și-au primit banii, subiecții reali participă la un interviu post-experiment și sunt puși să își exprime adevăratele opinii despre sarcina pe care au avut-o de îndeplinit.

Fapt interesant, cei cu 20 de dolari au spus în general adevărul: că au găsit sarcina plictisitoare și repetitivă.

Cei cu 1 dolar au declarat într-o proporție mult mai mare că au găsit sarcina interesantă și că le-a făcut plăcere să o realizeze.

Aceasta este disonanța cognitivă în acțiune.

Practic, pentru cei din grupul cu 20 de dolari, banii au fost un motiv suficient de bun de a-l minți pe următorul subiect, și și-au putut justifica în forul lor lăuntric minciuna.

Însă, pentru cei din grupul cu 1 dolar, micimea recompensei a făcut în conștiința lor minciuna cu totul nejustificabilă. De aceea, și-au creat inconștient propria justificare, convingându-se că nu au mințit deloc.

Pe scurt: dacă le oferi oamenilor o recompensă mică pentru ceva, vor pretinde că se bucură sau că sunt stimulați, pentru a-și justifica singuri un profit atât de mic.

Aplicație: Cazinouri, jocuri pe computer și alte media interactive folosesc același principiu de fiecare dată, oferindu-le jucătorilor recompense foarte mici, știind că aceștia se vor convinge singuri că le-a făcut plăcere să joace.

Marile corporații și marii angajatori se bazează pe acest fenomen pentru a menține salariile jos, știind că lucrătorii plătiți cu puțin au un mecanism psihologic prin care se conving singuri că slujbele lor le produc satisfacție.

Observație: O variațiune a acestui experiment introduce un al treilea grup, de persoane care nu primesc niciun ban pentru minciună. Acest grup nu este afectat de disonanța cognitivă și își vor evalua onest sarcina, la fel ca grupul bine plătit.

  1. Scara maimuțelor

Este o adăugare oarecum controversată la listă, dar vom reveni asupra acestui aspect. Este un experiment foarte faimos despre care probabil ați auzit vorbindu-se de zeci de ori.

Experimentul: În anii 1960, cercetătorii de la Harvard au pus cinci maimuțe într-o cușcă, având la mijloc o scară. În vârful scării se află un ciorchine de banane.

De fiecare dată când o maimuță încearcă să se suie pe scară, toate sunt stropite cu apă rece. În cele din urmă, maimuțele ajung să se ferească de scară.

Apoi, o maimuță este scoasă din cușcă și este introdusă alta nouă. Normal, aceasta se duce direct la scară și este atacată de celelalte patru.

Apoi, o a doua maimuță este scoasă din cușcă și este introdusă în loc alta nouă. Și aceasta se îndreaptă imediat spre scară și este agresată de celelalte patru… dintre care una NU a fost stropită.

Se continuă înlocuirea maimuțelor, până ce în cușcă nu mai rămâne niciuna care a fost stropită cu apă rece. Cu toate astea, ele refuză să se apropie de scară și le împiedică și pe toate celelalte maimuțe noi, introduse după aceea în cușcă, să o facă.

Concluzia evidentă este că indivizii pot fi condiționați să se supună regulilor fără a înțelege de ce.

Singura problemă este că nimic din toate astea nu s-a petrecut cu adevărat. Aceasta este controversa de care vorbeam mai sus.

Deși se găsește peste tot pe internet, în ciuda articolelor de revistă care îl explică și îl comentează, experimentul acesta nu a avut loc cu adevărat. Este cu totul apocrif. Nimic nu este adevărat. Nici scară, nici maimuțe, nici apă rece.

Astfel, deși acest presupus experiment nu ne învață realmente mentalitatea de turmă, ea explică lumea modernă, deoarece demonstrează cât de ușor poate fi transformat în realitate un mit prin repetarea lui.

Bonus: Scara Maimuțelor Redivivus

Dar toate acestea nu se opresc aici.

National Geographic a recreat experimentul fictiv al scării maimuțelor folosind oameni:

Un subiect intră în sala de așteptare a unui cabinet medical plin cu falși pacienți. Când se aude o sonerie, toți falșii pacienți se ridică în picioare, apoi, după o secundă, se așază la loc.

După ce această schemă se repetă de mai multe ori, falșii pacienți sunt retrași unul câte unul, până când în sala de așteptare nu mai rămâne decât subiectul experimentului.

Apoi, sunt introduși subiecți reali secundari.

Experimentul urmărește să răspundă la următoarele întrebări:

– Subiectul original se va ridica la sunetul soneriei fără să știe de ce?
– Va continua să se ridice în picioare atunci când va rămâne singur?
– Va transmite acest comportament și subiecților secundari?

Răspunsul la toate cele trei întrebări pare să fie „Da”.

Deși este mult mai puțin științific decât celelalte patru experimente, l-am inclus aici dintr-un motiv foarte specific.

Înregistrarea video a experimentului nu se mulțumește doar să surprindă comportamentul conform, ci îl și descrie ca fiind benefic.

Susține că acest comportament de turmă salvează vieți în natură și reprezintă „modul în care învățăm să socializăm”.

Foarte interesant, nu credeți?

Așadar, în timp ce experimentul FALS cu maimuțe, care nu a avut loc niciodată, a fost folosit pentru a ne învăța cât de periculoasă este mentalitatea de turmă, inexistența sa de fapt ne învață despre pericolele surselor IN-directe și despre capacitatea conștiinței de grup de a fabula.

Pe de altă parte, ADEVĂRATUL experiment al maimuțelor este folosit pentru a servi ideea că mentalitatea de turmă există, dar reprezintă potențial ceva bun.

Ceea ce face plauzibil ca totul să fi fost o înscenare pentru a promova Conformitatea.

Nu-i așa că lumea este un loc straniu și derutant?

*

Iată-le, deci. Cinci dintre experimentele psihologice cele mai importante realizate vreodată, pe care le-am prezentat cu speranța ca, pe viitor, nimeni să nu se afle în ignoranță când se va discuta despre ele.

Dar scopul acestui articol nu a fost doar să te facă pe tine, cititorule, să înțelegi aceste experimente. Ci să îți reamintească că și EI le înțeleg.

EI, adică autoritățile. Elita. 1%. Partidul. Puterea.

Ei cunosc aceste experimente. Le-au studiat. Probabil, le-au folosit de mai multe ori decât ne putem imagina și împotriva oricărei etici științifice.

Cine știe cu exactitate ce se petrece în donjoanele sumbre ale Statului Paralel?

Nu uitați însă că ei ȘTIU cum funcționează conștiința umană.

– ȘTIU că pot obliga oamenii să facă orice dacă îi asigură că nu vor fi trași la răspundere.

– ȘTIU că pot conta pe oameni pentru a abuza de orice putere care le este dată sau că oamenii cred că sunt lipsiți de putere dacă sunt tratați astfel.

– ȘTIU că presiunea semenilor va schimba radical conștiința multor oameni, chiar și când se confruntă cu o realitate indenegabilă, mai ales dacă sunt făcuți să se simtă singuri.

– ȘTIU că dacă nu li se oferă oamenilor decât o mică recompensă pentru că au îndeplinit o sarcină jenantă, aceștia își vor găsi propria justificare de a fi acceptat.

– ȘTIU că oamenii vor face, fără să gândească, ceea ce face toată lumea, fără a se întreba despre motiv.

– Și ȘTIU că oamenii vor crede de bunăvoie ceva ce nu s-a petrecut niciodată, dacă aceasta li se repetă suficient de des.

ȘTIU toate astea. Și folosesc aceste cunoștințe tot timpul. TOT TIMPUL.

Orice reclamă vezi, orice articol citești, orice film lansat, orice informație la TV, orice postare „virală” pe rețelele de comunicare virtuală, orice „hashtag” la modă.

Orice Război. Orice Pandemie. Orice Știre.

Toate sunt construite având la bază aceste principii, pentru a provoca reacții emoționale specifice care să vă influențeze comportamentul și convingerile.

Așa funcționează Media: nu pentru a vă informa, nici pentru a vă distra… ci pentru a vă CONTROLA.

Și o fac ȘTIINȚIFIC. Nu uitați asta!

Un articol de Kit Knitghly, publicat în Off-Guardian

Citiți și:
Nu a fost vorba doar de câini Beagle și maimuțe. NIH-ul lui Fauci a finanțat și experimente pe copii!
Tucker Carlson despre noua iobăgie și experimentele totalitare din Australia și Noua Zeelandă

 

yogaesoteric
23 septembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More