Ghidul efectelor aditivilor alimentari uzuali


 - prezentarea cărții –







Multe corporaţii, agenţii guvernamentale şi asociaţii comerciale din întreaga lume au continuat şi continuă să desfăşoare o activitate necinstită prin care înşeală populaţia. Ele falsifică rezultatele cercetărilor pe care le realizează, le interpretează greşit din punct de vedere ştiinţific sau întreprind numeroase alte acţiuni al căror scop nu este nicidecum evoluţia sau binele societăţii, punând afacerile şi profitul personal mai presus de orice altceva. Toate acestea reprezintă un act criminal colectiv împotriva populaţiei care, în condiţiile cadrului legislativ internaţional şi mondial, este cu desăvârşire interzis.


Oamenii, care în realitate reprezintă cea mai importantă sursă de putere a acestei planete, ar trebui să folosească această putere pentru a opri cât mai repede aceste activităţi criminale, cerând totodată socoteală tuturor celor vinovaţi. Dacă structura actuală a societăţii nu permite să se realizeze acest lucru, atunci ea ar trebui să fie grabnic modificată, pentru a nu mai permite existenţa acestei stări de fapt. Într-o societate bazată pe adevăr şi înţelepciune, acest proces ar trebui să fie coordonat cu mare grijă, pentru a se realiza cât mai grabnic modificarea infrastructurii începând de la bază către vârf, până în punctul în care respectivele organizaţii amintite mai sus nu ar mai dispune de un suport viabil care să le sprijine.


Pentru a ajuta la desfăşurarea acestui proces, oamenilor inteligenţi şi cu bun simţ le va fi – sperăm- de un real folos destăinuirea acestor adevăruri cutremurătoare care cel mai adesea le sunt ascunse cu bună ştiinţă. Aceste adevăruri se referă la aditivii alimentari care sunt nişte substanţe specifice, sintetice sau nesintetice ( naturale ), care sunt adăugate în mod intenţionat în alimente, produse medicamentoase şi cosmetice pentru a le modifica astfel aspectul vizual, gustul, compoziţia sau modul de preparare al acestora ori, pentru a le creşte termenul de valabilitate.


Dintre aceşti aditivi cel mai periculos este şi totodată cel mai răspândit este ASPARTAMUL, un straniu îndulcitor artificial care este de 180 de ori mai dulce decât zahărul. Puţini sunt cei care ştiu că aspartamul ar fi trebuit să fie demult interzis în alimentaţia publică. Studiile ştiinţifice au arătat că el se obţine, în realitatae, din doi aminoacizi şi că, în urma metabolozării lui în corpul uman, rezultă compuşi deosebit de toxici care generează cancer, hipertensiune, boli de stomac, de inimă, de ficat, etc.


Chiar dacă iniţial a fost cotat ca un produs lipsit de reacţii adverse, se continuă monitorizarea efectelor sale, deoarece, mai mulţi cercetători ştiinţifici care au testat acest produs au tras semnale de alarmă. Important este şi faptul că a fost menţionat pe o listă a Pentagonului ce cuprindea substanţele chimice folosite ca şi arme biologice. Aspartamul este o armă biologică esenţială folosită pentru controlul maselor de oameni. În timpul războiului din Golf din anul 1991, personalul militar a fost folosit ca lot experimental şi a primit ca supliment băuturi răcoritoare (îndulcite cu aspartam), vaccinuri experimentale, insecticide, antidoturi(sub formă gazoasă) pentru protecţia sistemului nervos. Ei au fost de asemeni trataţi cu substanţe care intră în compoziţia armelor biochimice. Astfel a apărut sindromul războiului din Golf. Conspiraţie criminală? Desigur. Genocid? Probabil. Aşteptăm răspunsuri.
 

Această carte a fost publicată la


Editura Shambala


yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More