O analiză comparativă între sexualitatea brută și erotismul pur (V)

Termenul condiționare desemnează acțiunea de a condiționa și rezultanta acelei acțiuni. Condiționarea face să apară și stabilește un raport de dependență. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul echivoc desemnează ceva ce implică două înțelesuri, care include posibilitatea de a interpreta în două feluri ceva. În anumite situații, ceea ce este exprimat într-o manieră echivocă dă de bănuit, este îndoielnic, este suspect. Ceea ce este echivoc nu face cu putință o interpretare sigură, deoarece este neclar, este confuz. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul evaziv desemnează ceva imprecis, vag.

Termenul lunecos desemnează la modul figurat o ființă umană nestatornică. Un astfel de om rătăcește cu ușurință pe drumul cel lunecos al păcatelor. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul mieros desemnează la modul general o atitudine plăcută, amabilă, dar la modul figurat desemnează un om prefăcut, ipocrit. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul teatral desemnează un comportament afectat, căutat, prefăcut, nesincer, artificial. O ființă umană teatrală lunecă apoi cu ușurință în teatralism, manifestă tendința de a atrage atenția asupra sa și de a încerca în fel și chip să-i impresioneze pe cei din jur prin comportamentul său. Atitudinea teatrală desemnează caracterul teatral al anumitor gesturi, al unor atitudini. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul hotărât desemnează o ființă umană ce este neșovăitoare, fermă, decisă în direcții eminamente benefice. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul categoric desemnează o ființă umană precisă, hotărâtă în direcții benefice, necondiționată în sens funest. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul clar desemnează ceea ce este delimitat cu precizie, care este în mod exemplar precizat. Ceea ce este clar este ușor de înțeles, este lămurit.
În cazul unei ființe umane despre care se spune că are spiritul clar, acea ființă umană înțelege tot și toate cele cu ușurință, atunci când acestea sunt exprimate limpede. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul consecință desemnează rezultatul, urmarea ce apare în finalul unei acțiuni. A suporta sau a trage consecințele desemnează a suferi ceea ce rezultă prin efectuarea unei anumite acțiuni sau a urmărilor ce survin într-o anumită situație. Expresia „până la ultimele consecințe” desemnează ceea ce survine până la sfârșit sau, altfel spus, până la capăt. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul efect desemnează un fenomen care este produs de un alt fenomen. Este ceea ce rezultă dintr-o anumită cauză. Efectul este o urmare, este o consecință, este un rezultat. Efectul este o impresie sau o stare ce este produsă în universul lăuntric al cuiva. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul rezultat desemnează ceea ce apare, ceea ce rezultă dintr-o anumită acțiune, dintr-un fapt. Rezultatul este o consecință, este o urmare, este totodată un efect. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul urmare desemnează faptul de a urma, evidențiază o continuare a ceva anume. Urmarea este totodată o consecință, un rezultat. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul cauză desemnează ceea ce determină, ceea ce provoacă apariția unui anumit fenomen, a unei situații, a ceva care generează apoi un alt fenomen. Cauza este o origine, este, ca să spunem așa, o pricină, este un motiv determinator.
Ființele umane înțelepte aleg să acționeze de fiecare dată în cunoștință de cauză sau, altfel spus, procedează cunoscând chiar foarte bine tot și toate cele despre care este vorba. A fi în cauză desemnează că o ființă umană este interesată într-o anumită chestiune. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul motiv desemnează un temei subiectiv al unei acțiuni, al unui fapt. Motivul dezvăluie un imbold care împinge ființa umană spre a face o acțiune. Astfel se descoperă care este mobilul. De multe ori motivul dezvăluie o ocazie, un prilej. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul explicație desemnează acțiunea de a explica. Explicația face să apară o lămurire, o clarificare ce este destinată să ajute, să faciliteze înțelegerea a ceva anume. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul caustic desemnează la modul figurat o atitudine satirică excesivă, mușcătoare. O ființă umană caustică atacă, rănește, inclusiv prin batjocură. Causticitatea este opusul bunăvoinței. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul sarcasm desemnează o ironie mușcătoare, insultătoare, ce este chiar disprețuitoare, batjocoritoare. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul bunăvoință desemnează o atitudine evidentă, o purtare net favorabilă față de cineva. Bunăvoința este adeseori însoțită de îngăduință. Bunăvoința este un Atribut Dumnezeiesc ce este caracterizată de o energie subtilă sublimă nesfârșită, veșnică, gratuită, eminamente benefică, a cărei frecvență de vibrație nu se modifică niciodată. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul cordial desemnează o atitudine, o manifestare care este spontană, care pornește din inimă, care este pregnant afectuoasă. Cordialitatea include o vădită amabilitate, bunăvoință și afecțiune. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul blândețe desemnează însușirea de a fi blând, face referire la purtarea unui om blând. Blândețea este un Atribut Dumnezeiesc ce este caracterizat de o energie subtilă sublimă nesfârșită, veșnică, gratuită, eminamente benefică, a cărei frecvență de vibrație nu se modifică niciodată. Un om blând emană o senzație puternică, plăcută de calm și este tocmai de aceea agreabil prin energia subtilă sublimă tainică dumnezeiască pe care o manifestă și o emană. Omul blând este prietenos și nu face rău. Un astfel de om este pașnic, este lipsit de răutate, este blajin. Un astfel de om are un comportament domol. Referitor la omul blând, Iisus Christos afirmă cum că: „Omul cel blând va influența în bine pe ceilalți și va stăpâni în direcții binefăcătoare pământul.” (Am finalizat definirea acestui termen.)

Termenul indulgent desemnează o atitudine îngăduitoare, iertătoare. Indulgența este o atitudine plină de îngăduință, tolerantă, îngăduitoare. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul himeric desemnează o ființă umană ce se complace într-o imaginație vană, hrănește iluzii, miraje, vise fantasmagorice, utopii. Ceea ce este himeric este irealizabil, este ireal, utopic. Astfel de ființe umane se complac în himere. Ele sunt leneșe, reci și cam lipsite de inteligență creatoare. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul îndoielnic desemnează ceva care provoacă îndoieli, care este nesigur. Despre o ființă umană îndoielnică se spune că nu inspiră încredere, este suspectă, este dubioasă. O astfel de ființă umană este șovăitoare, este nehotărâtă mai ales în direcții eminamente benefice. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul eroare desemnează faptul că cineva se înșală. Este ceva ce apare în sfera conștiinței și care consideră ca fiind adevărat ceea ce este fals și consideră că este fals ceea ce este în mod evident adevărat.
Eroarea face referire la felurite judecăți bizare, dar și la fapte psihice care rezultă în felul acesta. Prin intermediul erorilor, ființele umane se rătăcesc și lunecă în greșeală. În felul acesta apar și persistă la unele ființe umane erori șocante, grave, ce sunt săvârșite din ignoranță. Prostia în care se complac unele ființe umane le face să săvârșească erori grave.
Prin eroare apar confuziile, disprețul, iar datorită erorilor de judecată rezultă aberațiile, absurditățile, survine eroarea de apreciere, de estimare. Ființa umană ce nu a atins starea de înțelepciune dumnezeiască este predispusă la erori de tot felul și de aceea o astfel de ființă umană se poate înșela. Foarte multe erori sunt de fapt cunoștințe greșite, eronate. Fiecare eroare este totodată o greșeală, implică o valoare falsă.
În mod figurat, eroarea desemnează o rătăcire a conștiinței sau chiar nebunie. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul ezitant face referire la o ființă umană șovăitoare care ezită, care stă la îndoială, care pregetă. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul iluzionare desemnează acțiunea lăuntrică a unei ființe umane de a se iluziona. Astfel apar și persistă închipuirile de tot felul, visările fantasmagorice. O iluzie este o percepere denaturată, înșelătoare a ceva anume.
La modul figurat, iluzia desemnează o amăgire, o speranță neîntemeiată, abracadabrantă, o himeră. Expresia „a-și face iluzii” face referire la acțiunea de a spera neîntemeiat. Ființa umană ce se iluzionează își face iluzii și se amăgește. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul problematic desemnează ceva anume ce are caracter de problemă și care chiar constituie o problemă. Este problematic ceea ce necesită unele lămuriri, anumite precizări și care se pretează la discuții, care ridică sau pune anumite probleme. Este problematic ceea ce provoacă îndoieli, inclusiv îndoieli diavolești și face referire la ceva care nu poate fi primit ca fiind sigur, care este considerat ca fiind puțin probabil, îndoielnic, ipotetic, echivoc. O conduită problematică este bizară, este ciudată, este suspectă, iar uneori evidențiază posedarea acelei ființe umane de către diavoli. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul sceptic face referire la acele ființe umane care nu au încredere în nimic, care se îndoiesc de tot și toate cele, care sunt mereu neîncrezătoare. O ființă umană sceptică este acaparată de o stare excesivă de scepticism. Ea este mereu neîncrezătoare. Ea crede însă fără încetare doar în scepticismul ei exacerbat.
Scepticismul este o doctrină a vechilor filozofi greci ce neagă cu vehemență orice posibilitate a cunoașterii de către om a lumii și a realității existente, a adevărului obiectiv, a oricărei cunoștințe certe, insistând până la obsesie asupra caracteristicii zice-se relative, incomplete și inexacte a cunoașterii.
Ființele umane sceptice sunt acaparate de o acută stare de îndoială, de neîncredere atât față de cineva, cât și față de nu contează ce. Astfel de ființe umane manifestă în permanență neîncredere în orice reușită binefăcătoare. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul convingere desemnează faptul că cineva se convinge, fiind astfel determinat. Convingerea este totodată un punct de vedere, dar și o părere. Convingerea evidențiază la o analiză atentă, hiperlucidă, o părere fermă asupra a ceva anume.

Expresia „cu convingere” desemnează că ceva anume este hotărât și ferm. O astfel de ființă umană acționează cu o mare convingere. Convingerile binefăcătoare puternice generează procese de rezonanță ocultă în universul ființei umane, în aura acesteia. O ființă umană fără convingere este nehotărâtă, este lipsită de entuziasm, se manifestă fără tragere de inimă. O ființă umană ce este ferm convinsă într-o direcție eminamente benefică, ce este ferm convinsă la modul fundamental că Dumnezeu există, a dobândit o convingere puternică, de nezdruncinat.

Dincolo de aparențe, toate convingerile unei ființe umane, atât convingerile benefice, cât și convingerile malefice, provoacă apoi procese de rezonanță ocultă corespondente în universul lăuntric al acelei ființe umane, care persistă atâta vreme cât respectiva convingere este prezentă în microcosmosul acelei ființe umane. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul certitudine desemnează o încredere mare, deplină. Certitudinea benefică face să apară în universul ființei umane o stare minunată de siguranță. Certitudinea este caracteristica a ceea ce este cert, sigur. Există Atributul Dumnezeiesc al Certitudinii Dumnezeiești ce este caracterizat de o energie subtilă sublimă nesfârșită, veșnică, gratuită, eminamente benefică, a cărei frecvență de vibrație nu se modifică niciodată. Acest Atribut Dumnezeiesc are o vădită legătură cu Adevărul Dumnezeiesc, cu Realitatea Dumnezeiască. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul efort desemnează desfășurarea unei anumite activități sistematice, susținute, ce este efectuată pentru a realiza ceva. Un efort ocult desemnează o sui-generis direcționare, focalizare fie a puterilor fizice, fie a energiilor psihice, fie a energiei tainice supramentale, fie a energiei tainice mentale în vederea realizării a ceva anume. Toate eforturile adecvate, benefice conduc la apariția unor realizări minunate, constructive. Nu există excepție de la aceasta. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul aprofundare desemnează acțiunea de a aprofunda. Printre altele, aprofundarea implică o cercetare atentă, sistematică, adecvată, temeinică. Prin intermediul gramelor de practică, aprofundarea devine rodnică și face să apară experiența binefăcătoare de care avem nevoie și ne conduce la fructificarea rodnică a stării de măiestrie ce îl caracterizează pe un maestru într-o anumită direcție, ce este specifică unei anumite ramuri a sistemului yoga, cum ar fi Hatha Yoga, Karma Yoga, Kundalini Yoga, Tantra Yoga, Laya Yoga etc. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul virtute desemnează un anumit principiu dumnezeiesc activ, cum ar fi, spre exemplu, un anumit Atribut Dumnezeiesc precum iubirea, bunătatea, blândețea, umorul, erosul pur, detașarea etc., care face ca ceva anume, ce este însă dumnezeiesc în fond, să fie apt spre a produce un anumit efect eminamente benefic. Toate Atributele Dumnezeiești ce sunt în realitate energii subtile sublime nesfârșite, veșnice, gratuite, eminamente binefăcătoare, sunt caracterizate de o vădită eficacitate, de eficiență. Energia subtilă sublimă a fiecărui Atribut Dumnezeiesc ce este evocat și apoi energia sa subtilă sublimă dumnezeiască este acumulată din abundență în universul nostru lăuntric face să apară și să se manifeste o anumită însușire distinctă ce se află în legătură cu energia subtilă sublimă a acelui Atribut Dumnezeiesc. Dincolo de aparențe, marea majoritate a virtuților sunt de fapt Atribute Dumnezeiești, fiind caracterizate de o energie subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită, eminamente benefică, a cărei frecvență de vibrație nu se modifică niciodată.

O anumită virtute, îmbrățișată și aprofundată apoi din plin, face să apară o conduită îndumnezeitoare și determină trăirea plenară a unei vieți ce este caracteristică unei ființe umane virtuoase. În creștinism se vorbește adeseori despre anumite virtuți fundamentale care, la o analiză atentă, hiperlucidă, se dezvăluie ca fiind fiecare un anumit Atribut Dumnezeiesc ce este caracterizat de o energie subtilă sublimă nesfârșită, veșnică, gratuită, eminamente benefică, a cărei frecvență de vibrație nu se modifică niciodată. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Perseverența desemnează faptul de a persevera. Este caracteristica ființei umane perseverente. Perseverența implică o exemplară stăruință, necesită statornicie de nezdruncinat în convingeri, în atitudini binefăcătoare, în acțiuni ce sunt eminamente benefice. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Termenul persistență desemnează faptul de a persista, evidențiază stăruința binefăcătoare, insistența creatoare, caracterul minunat, însușirea a ceea ce este persistent. Ființa umană persistentă în direcții eminamente benefice rămâne multă vreme fără să oscileze, se menține în direcția benefică pe care s-a angrenat, continuă să existe în ceea ce și-a propus și care este în mod dumnezeiesc integrat. O astfel de ființă umană este stăruitoare. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Expresia transformare benefică desemnează acțiunea de a se transforma pe care o efectuează în direcții benefice o ființă umană și desemnează totodată rezultatul acesteia. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Vom defini termenul ideal. Acest termen are legătură cu sfera cea misterioasă, veșnică a ideilor dumnezeiești. Un anumit ideal dumnezeiesc este ceva dumnezeiesc perfect, este ceva dumnezeiesc desăvârșit.
Iată unele exemple de idealuri dumnezeiești: idealul îndumnezeirii plenare, totale a ființei umane; idealul dinamizării plenare, profunde, ce este urmată de o fructificare excelentă a stării androginale glorioase; idealul simțirii și descoperirii plenare, profunde a lui Dumnezeu; idealul identificării noastre totale, plenare cu Ființa cea veșnică, misterioasă a lui Dumnezeu; idealul dumnezeiesc al eliberării noastre spirituale depline, ultime; idealul dumnezeiesc al translației noastre definitive în universul cauzal.
Fiecare ideal dumnezeiesc dezvăluie în mod distinct gradul cel mai înalt al perfecțiunii dumnezeiești. Un anumit ideal dumnezeiesc revelează scopul misterios, suprem al unei activități dumnezeiești, al unei năzuințe frenetice. Mai sunt și alte idealuri dumnezeiești. Raportarea noastră intensă, frenetică, plină de aspirație neîncetată la un anumit ideal dumnezeiesc generează în universul nostru lăuntric, în aura noastră un proces de rezonanță ocultă ce este de natură să ne transforme într-un mod accelerat ființa, contribuind în acest fel la accelerarea procesului de îndumnezeire. O astfel de năzuință fundamentală ne ajută să strângem, să adunăm și apoi să fructificăm mirifice comori dumnezeiești ce se acumulează, așa cum spunea Iisus Christos, în ceruri. Focalizarea fermă, puternică a conștiinței noastre asupra unui anumit ideal dumnezeiesc ne îmbogățește într-o manieră elevată, paradisiacă universul lăuntric, iar în plus provoacă procese de rezonanță ocultă edenice în microcosmosul ființei noastre. Nimic și nimeni nu ne oprește să ne focalizăm într-o manieră frenetică, înălțătoare conștiința asupra unui anumit ideal dumnezeiesc, cu excepția egoului, a stării de letargie, de inerție, de ignoranță, de prostie în care ne aflăm și ne complăcem.

Aceste aspecte ezoterice pe care vi le-am revelat referitoare la Atributele Dumnezeiești sunt un mare secret ezoteric ce este rezervat marilor inițiați. Această taină formidabilă poate fi validată și apreciată ca atare numai prin intermediul gramelor necesare, adecvate de practică. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Prefăcătoria desemnează o comportare vădită, o atitudine nesinceră ce este specifică omului prefăcut, ipocrit, care simulează cu abilitate, manifestând iar și iar o vădită prefăcătură. Ființele umane ce îmbrățișează prefăcătoria nu se satură cel mai adesea niciodată de prefăcătorii. Ființele umane prefăcute urmăresc în fel și chip să inducă în eroare printr-o comportare, dar și prin manifestări nesincere, fățarnice. Asemenea ființe umane sunt false și simulează. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Fățărnicia desemnează o lipsă de sinceritate, dar și o purtare prefăcută, teatrală. La unele ființe umane, fățărnicia a devenit un obicei și de aceea astfel de ființe o manifestă inconștient fără încetare. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Franchețea este însușirea de a spune de fiecare dată în mod deschis gândurile, iar aceasta implică a fi franc, ființa umană respectivă fiind caracterizată de o totală sinceritate și lealitate. (Am încheiat definirea acestui termen.)

Starea de candoare desemnează o exemplară curățenie lăuntrică, morală, dar și o stare vădită de nevinovăție. Ființele umane pline de candoare sunt inocente, sunt caracterizate de ingenuitate, simplicitate, sinceritate, sunt lipsite de suspiciuni și bănuieli. Candoarea este opusul disimulării, a prefăcătoriei, a vicleniei. Candoarea este un Atribut Dumnezeiesc ce este caracterizat de o energie subtilă sublimă nesfârșită, veșnică, gratuită, eminamente benefică, a cărei frecvență de vibrație nu se modifică niciodată. (Am încheiat definirea acestui termen.)