Păpușarii lui Biden au decis să meargă până la capăt: America se îndreaptă spre Război Civil

Soarta omenirii se va juca în stradă. Următoarele luni vor fi decisive pentru încleștarea la care asistăm de doi ani și jumătate: Marea Resetare sau Marea Trezire.

Niciodată dezbinarea în rândul americanilor nu a fost mai mare, arăta încă din iunie o analiză publicată de Statista.

Analiza era realizată înainte ca decizia Curții Supreme de la Washington privind Avorturile să arunce în aer America.

Criza economică și colții foamei au agravat situația. Populația fierbe. Iar descinderea FBI la Mar-a-Lago, la reședința unui fost președinte, fapt unic în istoria Americii, a turnat gaz peste foc.

La începutul lunii septembrie, senatorul Lindsey Graham a avertizat că vor fi „tulburări de stradă” dacă Donald Trump va fi pus sub acuzare.

Ca urmare a politicilor economice și sociale catastrofale, democrații pierd teren cu rapiditate și riscă un dezastru la alegerile de la jumătatea mandatului, din luna noiembrie. Joe Biden bate de la o zi la alta noi recorduri de antipatie populară.

Potrivit unui recent sondaj realizat de Institutul Rasmussen, 53% dintre americani cred că el este necesar să fie pus sub acuzare, nu Trump. Inclusiv alegătorii democrați par să se fi săturat de Biden: 32% dintre ei doresc un „impeachment (destituire)”.

Potrivit tuturor semnalelor, un val republican îi va mătura pe democrați în toamnă. Aceștia riscă să piardă și Senatul și Camera Reprezentanților. Asta ar însemna în mod cert și înlăturarea lui Joe Biden de la Casa Albă.

În 2020, folosindu-se de pretextul morții lui George Floyd, democrații au provocat mari și violente mișcări de stradă împotriva lui Donald Trump. Tulburările sociale și restricțiile sanitare au constituit acoperirea perfectă pentru fraudarea alegerilor.

Pentru a nu fi rași de la putere și trași la răspundere pentru toate ticăloșiile din ultimii doi ani și jumătate, democrații sunt nevoiți să inventeze ceva nou.

Ceva di granda.

Ceva care să depășească în grozăvie covid-ul și blestemățiile BLM.

Bunăoară un război civil.

La mai bine de un secol și jumătate de când America a fost sfârtecată prima dată, să mai fie posibil așa ceva? Un recent sondaj YouGov arată că da. Aproape jumătate dintre americani cred asta.

Poporul, care trăiește în viața reală, nu izolat în birouri, simte cel mai bine tensiunile. Și încotro bate vântul politic.

În discursul său horror de la Philadelphia, Joe Biden deghizat într-o combinație de Dracula, Hitler și Big Brother, a afirmat nici mai mult, nici mai puțin, că alegătorii lui Donald Trump (adică jumătate din populația adultă a Americii) reprezintă o „amenințare” la adresa „temeliilor republicii noastre”. Niciodată nu s-a mai văzut ca un președinte american să acuze de terorism jumătate din poporul său.

Din 2001, de când a declanșat „Războiul împotriva terorismului”, America ne-a învățat că împotriva teroriștilor toate mijloacele sunt legitime. Toate.

Iar efectele discursului isteric s-au văzut. Apropiații lui Trump au început să fie hărțuiți și amenințați. Au devenit ținte, după modelul terorii maoiste din timpul Revoluției Culturale.

Mai mulți comentatori americani, șocați și ei de violența discursului lui Biden, au încercat să nege evidența. Să îi ia apărarea. Să explice că, de fapt, nu a zis ce a zis. Orice îndoială a fost spulberată după câteva zile, când președintele SUA a recidivat.

Luând cuvântul la o recepție oferită de conducerea Partidului Democrat, Joe Biden a declarat:

Ne aflăm într-o bătălie pentru salvarea sufletului poporului american. Știu că o tot spun de un an și jumătate, dar așa este! Republicanii extremiști MAGA nu amenință doar drepturile noastre personale și economice, ei sunt adepții violenței politice… Sunt o amenințare pentru însăși democrația noastră.

Și în primul discurs și în al doilea, a fost invocat „sufletul poporului american”. Deci, ni se transmite subliminal că e vorba de un „război sfânt”.

Situația este limpede. Păpușarii lui Biden au decis să meargă până la capăt pe calea Războiului Civil. Așa cum au decis să meargă până la capăt, cu orice preț, în Războiul din Ucraina.

Miza este uriașă: aici nu e vorba de soarta lui Biden, Pelosi, Kamala și a restului de ciudați care se află acum în fruntea țării la Washington.

(Așa cum în Ucraina nu e vorba de soarta lui Zelenski, o altă marionetă.)

Ce se va petrece în America (și în Ucraina), în următoarele luni, va decide soarta lumii.

Marea Resetare sau Marea Trezire.

Citiți și:
Lichidați-l pe Trump ‒ II: Operațiunea „Mar-a-Lago” a fost pusă la cale de aceeași echipă care a înscenat „RussiaGate”
Virtuțile și umorul lui Trump. Răspunsul lui genial după ce FBI a publicat documentul cu motivarea percheziției, care seamănă cu contractul Pfizer-UE

 

yogaesoteric
6 octombrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More