Profilul teroristului emoţional (narcisistului patologic) (I)

 

Evitarea responsabilităţii – negarea, contraatacul şi autovictimizarea

Teroristul emoţional (sau narcisistul patologic) este adult pe dinafară, dar copil pe dinăuntru; este ca un copil care nu s-a făcut mare niciodată. Se poate spune că teroristul emoţional este întârziat din punct de vedere emoţional şi are nivelul de dezvoltare emoţională al unui copil de cinci ani. El vrea să se bucure de privilegiile din lumea adulţilor, dar este incapabil şi nu doreşte să accepte răspunderile corespunzătoare. Pe scurt, teroristul emoţional nu a învăţat niciodată să-şi asume răspunderea pentru propriile fapte.

Când este somat să dea socoteală pentru modul în care a ales să se comporte, teroristul emoţional instinctiv prezintă următoarele reacţii:

1. Negarea: teroristul emoţional neagă totul.
Variaţiile includ banalizarea („Ah, e ceva atât de lipsit de importanţă că nici nu merită să discutăm…”) şi tentativa de nou început („Nu ştiu de ce insişti atâta pe trecut” şi „Ce-a fost a fost, hai să uităm şi să ne concentrăm pe prezent”) – teroristul emoţional refuză orice răspundere şi încearcă să devieze şi să abată atenţia folosindu-se de falsa conciliere. Imaginează-ţi că un criminal ar putea să se justifice aşa („Hei, ştiu că am ucis 12 oameni, dar asta a fost în trecut, nu putem schimba trecutul, hai să lăsăm totul în urmă şi să ne concentrăm pe viitor ca să ne putem continua vieţile cum e necesar” – asta ar face puşcăriile să nu mai fie atât de supraaglomerate).

2. Represaliile: teroristul emoţional contraatacă.

La teroristul emoţional negarea este urmată rapid de un contraatac agresiv, cu criticarea şi discreditarea celuilalt, adesea bazat pe deformarea realităţii sau pe invenţii pur şi simplu. Particularităţile acestei faze sunt: minciuna, înşelăciunea, duplicitatea, ipocrizia şi învinuirea celorlalţi. Scopul este acela de a evita să răspundă la întrebare şi deci a evita să-şi asume răspunderea pentru comportamentul lui. Frecvent celălalt este atras în capcană sau forţat să mai dea încă o explicaţie lungă pentru a dovedi că teroristul emoţional este răspunzător; până când se termină cu explicaţia, toată lumea aproape că a uitat întrebarea iniţială! Atât negarea cât şi represaliile sunt prezentate cu o agresiune mascata printr-o atitudine forţat binevoitoare; de fapt aici nu există nimic binevoitor, iar adevăratul caracter al teroristului emoţional este dovedit prin absenţa totală a răspunsului la întrebarea iniţială cu care a fost confruntat; el va face orice ca să distragă atenţia, să-i facă pe ceilalţi să uite de unde s-a plecat în discuţie, va evada pe unde va putea, cu acuzaţii, cu distragerea atenţiei, cu lacrimi, apelând la orice mijloc pentru a scăpa din capcana adevărului.

3. Autovictimizarea: în cazul (puţin probabil) în care negarea şi represaliile nu mai sunt suficiente, teroristul emoţional se autovictimizează sau se portretizează în victima unor persecuţii, manipulând oamenii şi inducându-le sentimente de vinovăţie. Această manipulare de obicei se petrece sub forma izbucnirii în lacrimi (un plâns isteric şi furios), la care majoritatea oamenilor nu prea rezistă. Variaţiunile includ autocompătimirea, simularea indignării, afectarea de a fi „devastat”, acuzaţia că el este cel terorizat, pretenţia de a fi „profund jignit”, melodrama, martiriul („După câte am făcut pentru tine/voi”) şi o dramă gen „săracul de mine” („Nu ştii cât de greu îmi este mie … bla-bla-bla” şi „Eu întotdeauna sunt cel care…”, „Tu crezi că numai tu ai probleme…” sau „Eu sunt aici victima”). Alte tactici mai includ manipularea cu scopul inversării rolurilor: cel care-l demască pe teroristul emoţional ajunge să se simtă el însuşi rău şi crud, în timp ce teroristul ia rapid locul victimei. Afirmaţii false referitoare la starea sănătăţii sunt arme folosite constant de teroristul emoţional, care suferă tot timpul de ceva atunci când simte că prin asta poate obţine atenţie şi simpatie.

Folosind aceste trei modele de comportament, teroristul emoţional e capabil să se eschiveze de la răspunsul la întrebarea care ameninţa să-l demaşte şi în acest fel poate evita asumarea răspunderii pentru ceea ce a spus sau a făcut. Sunt modele de comportament pe care le învăţam de obicei de la vârsta de 3-4 ani, însă în timp ce majoritatea copiilor învaţă sau sunt învăţaţi să se desprindă de aceste modele ulterior, teroristul emoţional nu se desprinde niciodată de ele, iar până la vârsta de adult aceste tehnici au fost deja practicate până la perfecţiune, deci el nici nu mai are interes să se desprindă de ele, din moment ce în felul ăsta obţine tot ceea ce (crede el că) îl face fericit.

Un alt avantaj al strategiei „negare / contraatac / autovictimizare” este că joacă rol de provocare. Ţinta terorii, care foarte probabil a avut nevoie de foarte mult timp şi multă putere pentru a-l confrunta în sfârşit pe teroristul emoţional, îl vede pe torţionar cum scapă şi este provocat să explodeze cu o furie şi o intensitate emoţională enorme, după care teroristul emoţional afirmă simplu: „Vezi, ţi-am spus că tu eşti problema”. Furia este unul din mecanismele prin care teroristul emoţional (şi toţi cei care practică abuzul emoţional) îşi controlează victimele. Înfigând stiletul şi obţinând o reacţie de furie adunată în timp, teroristul emoţional îşi joacă asul din mânecă şi-şi pune ţinta în postura de ticălos.

Atunci când li se cere socoteală pentru modul cum au ales să se comporte, adulţii nu răspund prin a izbucni în lacrimi. Dacă ai de-a face cu un astfel de terorist emoţional care prezintă această tactică de evitare a asumării răspunderii, rămâi pasiv şi atrage atenţia asupra şablonului folosit şi asupra scopului urmărit de acel şablon. Apoi repetă întrebarea iniţială, cerând un răspuns direct. Nu-l lăsa să se eschiveze nicicum.

Teroristul emoţional se bazează şi pe negarea altora şi pe faptul că atunci când ţinta relatează abuzul ceilalţi n-o vor crede („eşti sigur că aşa e?”, „mi se pare greu de crezut – eşti sigur că nu exagerezi?”). De multe ori victimele sunt întrebate de ce nu au relatat mai devreme ce se petrece, iar răspunsul frecvent este „pentru că eram sigur că nimeni nu mă va crede şi nu mă va lua în serios”. E trist, dar adesea adevărat. Din cauza naturii duplicitare de Jekyll/Hyde a teroristului emoţional, din cauza lanţului nesfârşit de minciuni şi a falsei plauzibilităţi, nimeni nu poate – sau nu vrea – să creadă că o altă persoană poate fi aşa.

Reflecţia

Teroristul emoţional nutreşte o ură deosebită pentru cel care poate descrie exact profilul lor, fie verbal, fie în scris – precum în aceste pagini – într-un mod care-i ajută pe alţi oameni să vadă prin ceaţa de decepţie şi masca lui de prefăcătorie. Răspunsul instinctiv obişnuit este de a lansa un atac personal distrugător asupra credibilităţii persoanei respective, a lipsei de calificare a persoanei pentru a aborda tema tulburărilor de personalitate şi a psihopaţilor, însă teroristul emoţional nu va contribui cu absolut nimic la acea discuţie, scopul lui fiind doar de a-l discredita pe „adversar”.

Teroristul emoţional urăşte să se vadă pe sine însuşi şi propriul lui comportament reflectat ca în oglindă.

Proiecţia

Teroristul emoţional îşi proiectează propriile neajunsuri, defecte, propriul comportament asupra altor oameni, pentru a evita să se confrunte cu adevărata lui fire şi a fi silit să facă ceva ca să se transforme (procesul de a învăţa despre tine însuţi este dureros), de asemenea el urmăreşte permanent să distragă atenţia de la el şi de la defectele lui.

Proiecţia se realizează prin învinuire, critică, insinuări şi afirmaţii neadevărate; odată ce realizezi aceasta, orice critică sau afirmaţie neadevărată pe care teroristul emoţional o face despre ţinta lui este în realitate o mărturisire sau o revelaţie despre el însuşi. Nu uitaţi asta. Această informaţie poate fi folosită pentru a percepe infracţiunile teroristului emoţional; spre exemplu, când minciunile lui se referă la aspectul financiar sau la cel sexual, este foarte probabil că el însuşi a comis acele fapte; când teroristul emoţional face o afirmaţie neadevărată despre un abuz (care întotdeauna va fi vagă şi nespecifică), este foarte probabil că el însuşi a comis acel abuz; când teroristul emoţional acuză pe altul de laşitate sau de atitudine nefastă, în realitate el însuşi este laşul şi el are atitudinea nefastă.

În aceste cazuri, teroristul emoţional este necesar să fie făcut să înţeleagă că dacă face afirmaţii neadevărate şi nu e în stare să le dovedească plauzibil, se vor face cercetări serioase despre persoana lui. Atunci când simptomele comportamentului lui patologic devin vizibile şi pentru alţii, teroristul emoţional încearcă să joace cartea „sănătăţii psihice”, pretinzând că ţinta lui este „bolnavă psihic” sau „instabilă psihic” sau are o „problemă psihică”. Este foarte probabil ca această afirmaţie să fie o proiecţie a propriilor lui probleme de sănătate psihică.

Una dintre trăsăturile-cheie ale teroristului emoţional şi ale personalităţii psihopate este că, atunci când e solicitat să dea socoteală pentru ceea ce face, îl va acuza cu toate mijloacele pe cel care l-a demascat, insinuând că acela ar fi cel cu personalitatea psihopată şi că el (teroristul emoţional) ar fi în realitate victima.

De ce eu?

Există multe motive şi modalităţi cu care teroristul emoţional îşi alege victimele. Stereotipuri ca „victimele sunt slabe” nu au niciun suport real. Terorismul emoţional se repetă deoarece motivele pentru care teroristul emoţional acţionează nu se modifică niciodată.

1) Cum îşi alege teroristul emoţional ţinta?

Teroristul emoţional îşi alege ţinta după următoarele criterii:
– teroristul emoţional este un prădător şi un oportunist – tu te-ai nimerit în locul greşit la momentul greşit; acesta este întotdeauna motivul principal – la o examinare mai atentă vei vedea că ai avut o mulţime de predecesori şi vei avea o mulţime de succesori;
– eşti bun în ceea ce faci, adesea ai calităţi excepţionale;
– eşti simpatizat de mulţi oameni;
– eşti o persoană cultivată şi inteligentă, la care alţi oameni apelează pentru sfaturi (deci primeşti mai multă atenţie decât teroristul emoţional);
– ai un set de valori bine definit şi nu eşti dispus să faci compromisuri;
– eşti o persoană integră (teroristul emoţional dispreţuieşte şi urăşte oamenii integri, el neavând aşa ceva, de aceea simte nevoia să discrediteze pe oricine este altfel);
– ai cel puţin o vulnerabilitate care poate fi exploatată; iată câteva exemple:
• eşti foarte corect şi sincer
• eşti milos
• eşti extrem de generos
• te laşi uşor pradă sentimentelor de vinovăţie
– eşti o persoană independentă şi puternică;

Gelozia (pentru relaţiile tale de calitate) şi invidia (faţă de talentul şi capacităţile tale sau faţă de bunurile pe care le ai) sunt motive esenţiale pentru teroristul emoţional.

2) Calităţi personale pe care teroristul emoţional le găseşte irezistibile la ţintele lui
Ca ţintă a teroristului emoţional ai de obicei următoarele trăsături:
– eşti simpatizat de multă lume (asta îi trezeşte teroristului emoţional gelozia);
– eşti competent în tot ce faci (asta îi trezeşte teroristului emoţional invidia);
– eşti inteligent şi dotat intelectual;
– eşti corect şi integru (ceea ce teroristul emoţional dispreţuieşte şi urăşte);
– eşti demn de încredere, loial şi săritor;
– ai principii solide şi urăşti compromisurile;
– eşti întotdeauna dispus să te implici profund în toate şi aştepţi şi de la ceilalţi acelaşi comportament;
– îţi reuşeşte întotdeauna tot ce faci, eşti hotărât şi curajos;
– ai simţul umorului şi eşti spiritual;
– ai imaginaţie şi eşti inventiv;
– eşti un idealist şi un optimist, într-o permanentă angrenare de a te transforma în bine;
– eşti capabil de a învăţa aspecte noi în timp record;
– raţionezi pe termen lung şi întotdeauna vezi imaginea întreagă;
– eşti un om sensibil şi sufletist (posezi o constelaţie de valori rare care includ empatia, grijă pentru alţii, respectul şi toleranţa faţă de alţii etc.);
– nu te înfurii uşor;
– ajuţi cu plăcere, dorind să împărtăşeşti altora atât cunoştinţele cât şi experienţa ta;
– eşti generos şi altruist;
– nu prea ştii să spui NU;
– eşti serios şi perseverent;
– ai un puternic simţ al onoarei;
– ai un puternic simţ al dreptăţii, dorind să demaşti nedreptatea şi minciuna oriunde le întâlneşti;
– nu prea eşti capabil să te apreciezi singur, acorzi o mai mare importanţă şi un credit mai mare părerilor altora despre tine;
– urăşti violenta;
– ai tendinţa să ierţi foarte repede (aspect pe care teroristul emoţional îl exploatează la maximum);
– ai aspiraţia de a gândi întotdeauna frumos despre alţii;
– eşti incoruptibil şi ai principii morale de nezdruncinat, nevrând să coborî niciodată ştacheta;
– ai o tendinţă de a te subaprecia şi de a căuta aprobarea altora;
– nu prea te afirmi la adevărata valoare;
– simţi nevoia acută de a fi apreciat;
– te grăbeşti să-ţi ceri iertare când eşti acuzat de ceva, chiar dacă nu eşti vinovat;
– eşti perfecţionist;
– eşti uşor dependent emoţional de alţii, eşti naiv şi adesea te simţi vinovat;
– vrei să joci mereu fair-play şi urmăreşti permanent să fii raţional;
– ai capacitatea de a reacţiona uimitor de liniştit în situaţii de stress;
– ai tendinţa de a-ţi reprima furia în loc de a o exprima.

Citiți a doua parte a articolului
 

Citiţi şi:

Oamenii de azi devin din ce în ce mai narcisiști și individualiști. Încotro ne îndreptăm? Iată ce spun studiile…

Şantajul sentimental (i)

 

yogaesoteric
23 iunie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More